Înaintea turneului final al Cupei României și al grupei 1-5 din Liga Națională de baschet feminin, oficialii Olimpei Brașov au transferat-o pe Ana Radovic de la CSU Alba Iulia. După despărțirea de Ieva Kazlauskaite, care a ajuns la campioana Germaniei, TSV 1880 Wasserburg, cei de la Olimpia au găsit rapid o înlocuitoare pentru aceasta. Ana Radovic a venit la Olimpia Brașov, după ce în prima parte a campionatului a evoluat pentru CSU Alba Iulia. În vîrstă de 27 de ani, Radovic măsoară 1.91 metri și evolează pe poziția de pivot. Înaintea de a sosi în România, sîrboaica a mai evoluat în Serbia, la Steaua Roșie, Rusia, Belgia și Franța. În actualul sezon al Ligii Naționale, Ana a evoluat în 14 partide, avînd medii de 32:25 minute, 11.9 puncte, 9.1 recuperări, 2.1 pase decisive și 14 în dreptul eficienței. Radovic este a 5-a recuperatoare din campionatul intern. În cele cinci meciuri disputate pentru CAU Alba Iulia în Cupa Europei Centrale, noul pivot al Olimpiei a avut medii statistice de 34:20 minute, 10.8 puncte, 8.6 recuperări, o pasă decisivă și 14.2 la eficiență. Ana Radovic va putea debuta pentru Olimpia CSU Brașov la Final Eight-ul Cupei României, organizat în perioada 22-25 februarie, la Sfîntu Gheorghe. În optimile Cupei, Olimpia se va duela joi, de la ora 17.15, cu SCM Timișoara.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!