Echipa de handbal Corona Brașov și-a mai trecut în cont o înfrîngere rușinoasă, pierzînd luni seara, în deplasare, în compania ultimei clasate, Universitatea Cluj cu scorul de 32-31 (16-16)
În loc să intre pe un făgaș normal, la echipa de handbal Corona Brașov, lucrurile par a se înrăutăți. Luni seara, handbalistele Brașovului au pierdut ine-xplicabil în compania Universității Cluj, formație care a reușit cu un lot din care fac parte multe jucătoare tinere să facă față unei grupări formate numai din jucătoare de top. Clujul a început mult mai bine partida și a punctat de fiecare dată la capitolul determinare, factor care pare a lipsi din ce în ce mai tare Coronei. După o repriză chinuită, Corona a reușit să intre la pauză, la vestiare la scorul egal, 16-16, și părea că în repriza secundă, Corona își va respecta blazonul.
Zece minute fără gol...
Din păcate, pauza nu a fost deloc un sfetnic bun, în partea a doua a meciului, pentru Corona au trecut nu mai puțin de zece minute fără gol, prima reușită aparținînd foarte tinerei Daria Bucur, în minutul 40 al jocului. De altfel, tot jucătoarele tinere au fost cele care au readus echipa în joc, și pe final de meci echilibrul s-a instalat pe tabelă. Din păcate însă, deși ar fi avut măcar șansa unui egal, Corona s-a întors de la Cluj învinsă și va merge la Baia Mare pentru meciul din Cupa României, cu un moral extrem de scăzut. Pentru Corona au marcat: Chiper 7, Buceschi 7, Neagu 4, Popa 3, Ciuciulete 2, Hotea 2, Tătar 2, Bucur 2, Tîrcă 1, Chiricuță 1.
Deplasare grea la Baia Mare
După dezastrul de la Cluj, pentru Corona va urma o nouă deplasare grea, la Baia Mare pentru meciul din Cupa României cu HCM din localitate. În condițiile în care în campionat, obiectivul este aproape imposibil de realizat, Corona mai are o șansă de calificare în cupele europene, prin Cupa României. Pentru ca acest lucru să poată să se realizeze, este însăp nevoie de o schimbare, în fiecare jucătoare din echipă...
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!