Corona Brașov a pierdut meciul cu HCM Rîmnicu Vîlcea
×
ďż˝ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: MEX,
28.01.2018
Corona Brașov a pierdut cu scorul de 30 -25 (15 – 9) meciul jucat duminică în deplasare cu HCM Rîmnicu Vîlcea, în etapa a XIV-a a Ligii Naționale de handbal feminin. În meciul de la Vîlcea, pentru Corona au marcat Buceschi 7, Popa 6, Tiron 5, Hotea 3, Chiper 3, Bloj 1. „Am intrat mai greu în meci, din păcate nu ne-a ținut prea bine nici apăreara în prima repriză, iar de acolo s-a rupt jocul și Vîlcea s-a desprins. În a doua repriză am jucat mai bine, ne-am apropiat și la 3 goluri și am avut șansa de a veni chiar la două dar nu a fost să fie. Ca o concluzie, mai avem foarte mult de lucru pe faza de apărare, pentru că de aici trebuie să pornim dacă vrem să recuperăm din puncte de acum încolo. E drept, am întîlnit și o echipă a Vîlcei foarte motivată, dar una peste alta, cred că aveam o șansă pe care nu am putut să o fructificăm. Degeaba spune toată lumea că avem foarte multe jucătoare valoroase, și eu sînt de acord cu acest lucru, dar pentru a avea rezultate este nevoie să funcționăm ca o echipă. Asta e, mergem înainte si luptam meci de meci”, a spus antrenorul Vasile Curițeanu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!