Dupã victoria superbã din Cupa României, echipa de futsal Colþea Braºov revine la meciurile din liga a doua. Sîmbãtã, de la ora 18.00, trupa lui Radu Burciu va juca pe propriul teren împotriva formaþiei Bukovina Vicov.În turul campionatului, Colþea s-a impus la Vicov cu scorul de 11-6. „Este un meci de campionat pe care trebuie sã-l tratãm foarte serios. Sîntem favoriþi, dar formaþia din Vikov a produs cîteva surprize în acest campionat. Dacã vom fi concentraþi ºi dacã ne vom face jocul nostru sînt convins cã vom cîºtiga toate punctele puse în joc. Avem nevoie de suporteri alãturi de noi ºi îi aºteptãm în numãr cît mai mare la salã”, a declarat tehnicianul formaþiei braºovene, Radu Burciu.
Cilici, primul finalist
Marin Cilici, locul 6 ATP ºi cap de serie numãrul 6, s-a calificat în finala Australian Open, dupã ce l-a învins, joi, cu scorul de 6-2, 7-6 (4), 6-2, pe britanicul Kyle Ed-mund, locul 49 ATP, în douã ore ºi 18 minute. Cilici, 29 de ani, este primul croat care ajunge în finalã la Melbourne. Cîºtigãtor la US Open, în 2014, el a mai ajuns în ultimul act al unui grand slam, la Wimbledon, în 2017. La Melbourne, Marin Cilici îl va întîlni, duminicã, în finalã, pe elveþianul Roger Federer, locul 2 ATP ºi deþinãtorul trofeului, sau pe sud-coreeanul Hyeon Chung, locul 58 ATP. Aceastã a doua semifinalã se va disputa vineri.
CSM Bucureºti, duel cu Gyor
Echipa de handbal feminin CSM Bucureºti întîl-neºte, vineri, de la ora 20,30, în Sala Polivalentã din Capitalã, formaþia maghiarã Gyori Audi ETO KC, în prima partidã din cadrul grupelor principale ale Champions League. „Toate meciurile din Champions League sunt foarte importante, dar Gyor este una dintre cele mai bune adversare. Acum avem ºansa sã arãtãm ce putem face ca echipã. Sînt bucuroasã cã jucãm din nou în Sala Polivalentã pentru cã e important sã fim susþinuþi de cît mai mulþi suporteri. Trebuie sã batem Gyor. În acest meci vom vedea unde ne aflãm ºi ce putem face pe mai departe. Gyor are o echipã puternicã, are multe jucãtoare valoroase, dar noi suntem optimiºti. Vrem sã facem un joc bun ºi sã cîºtigãm“, a declarat antrenoarea echipei CSM Bucureºti, Helle Thomsen.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!