Cotidianul AS no-tează că starul portughez Cristiano Ronaldo vrea să plece cît mai repede de la Real Madrid, fiind nemulţumit de preşe-dintele Florentino Perez, care nu şi-a îndeplinit promisiunea de a-i oferi un nou contract. Jurna-liştii spanioli scriu că Ronaldo va merge, cel mai probabil, la Manchester United, club pentru care a mai evoluat între 2003 şi 2009. În acea peri-oadă, portughezul a cucerit primul său Balon de Aur. În plus, AS susţine că Ronaldo le-ar fi transmis deja colegilor săi de la Real Madrid că va pleca în vara acestui an.Totul din cauza preşedintelui Florentino Perez. Acesta i-ar fi promis portughezului, după finala Ligii Campionilor din 2017, că îi va mări salariul în această iarnă, însă, pînă în momentul de faţă, promisiunea n-a fost respectată.Luna trecută, după ce Real Madrid a cîştigat Cupa Mondială a cluburilor, Ronaldo l-a „înţepat“ pe Florentino Pe-rez: „Dacă este posibil, mi-ar dori să mă retrag de la Real. Însă, nu depinde de mine, nu eu sunt cel care conduce clubul“.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!