Antrenorul lui Dinamo, Vasile Miriuță, dorește transferul a doi mijlocași pentru a-și întări lotul.
Deocamdată au venit înapoi Mihai Popescu, Vlad Olteanu și Daniel Popa, trei jucători pe care i-am dorit. Și apoi vom mai vedea, azi-mîine, ce noutăți vom mai avea. Am vorbit tot timpul cu patronul la telefon, azi ne întîlnim și vom pune totul pe hîrtie. Ne dorim jucători buni. E greu de adus jucători iarna, pentru că jucătorii buni sînt sub contract acum și trebuie să plătești o sumă mare pe ei. Dar eu spun că e OK dacă se vor mai rezolva două transferuri pe care le doresc și eu și conducerea. Mai am nevoie de doi mijlocași. Palic, din cîte știu eu, trebuia să vină la București, dar acum nu știu dacă a ajuns sau nu. Nistor e un jucător foarte bun, dar mai multe nu pot să spun, pentru că este sub contract cu CFR Cluj, a spus Miriuță. În ceea ce îl privește pe portarul panamez Jaime Penedo, tehnicianul a menționat că acesta va suporta consecințele, dacă nu se alătură lotului. De asemenea, antrenorul a menționat că are nevoie în continuare de Steliano Filip și Adam Nemec, doi jucători despre care s-au vehiculat informații că ar avea oferte de transfer.Treizeci de fotbaliști au fost prezenți la reunirea echipei Dinamo, programată luni dimineață, la baza sportivă de la Săftica, singurii absenți fiind mijlocașul May Mahlangu și portarul Jaime Penedo. Plecați în străinătate în vacanță, aceștia vor ajunge pe 11, respectiv 12 ianuarie în România.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!