Larisa Iordache ºi-a depus actele pentru renta viagerã
Gimnasta Larisa Iordache ºi-a depus actele pentru renta viagerã, începînd cu data de 1 ianuarie. Ea a suferit o rupturã de tendon ahilian, chiar înaintea CM din Canada, ºi a suferit între timp douã operaþii, fiind în recuperare în urmãtoarele ºase luni. „Renta viagerã este o soluþie legalã la care are dreptul în perioada în care se recupereazã“, a declarat secretarul general al FRG, Mircea Apolzan. „Larisa a suferit la începutul acestei luni a doua operaþie, iar decizia cu renta viagerã este ceva logic în aceastã situaþie. Este o soluþie legalã pentru perioada în care se va recupera, adicã urmãtoarele ºase luni. ªi Drãgulescu, Ponor, canotoarele sau alþi sportivi au recurs la aceastã soluþie, iar apoi au revenit în activitate. Larisa are ºi ea acest drept, nu se pune problema de încheierea carierei, ci de a primi niºte bani la care are dreptul pe perioada recuperãrii. Chiar astãzi am confirmat, ca federaþie, rezultatele ei, pentru întocmirea dosarului. Acesta va merge la MTS, care este organismul reprezentativ ce acordã renta“, a declarat Mircea Apolzan.
Marian Drãgulescu, gimnastul anului 2017
Marian Drãgulescu, la masculin, Cãtãlina Ponor ºi Larisa Iordache, ambele la feminin, ºi Andreea Bogati, la aerobicã, au fost desemnaþi cei mai buni sportivi români ai anului de cãtre Federaþia Românã de Gimnasticã, potrivit paginii oficiale de Facebook a forului naþional. Comitetul Executiv al FRG l-a desemnat pe Drãgulescu cel mai bun gimnast român chiar de ziua lui (37 ani), aceasta fiind pentru a zecea oarã cînd „veteranul“ obþine acest titlu. Marian Drãgulescu a cucerit în acest an medalia de aur la sol ºi cea de argint la sãrituri la Europenele de gimnasticã artisticã de la Cluj-Napoca, Ponor a luat aurul la bîrnã, iar Iordache bronzul la bîrnã, în timp ce Bogati a cucerit trei medalii de aur la Europenele de gimnasticã aerobicã de la Ancona.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!