Schiorii Coronei au început cel mai lung și greu cantonament
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
18.12.2017
Schiorii Coronei antrenați de Dan Iliescu și-au sacrificat sărbătorile de iarnă din acest an pentru cel mai lung și greu stagiu de pregătire. Delegația Coronei se află de vineri în Austria, acolo unde va rămîne pînă în data de 10 ianuarie. Va fi o perioadă grea pentru noi, dar am ales cu toții să sacrificăm și Crăciunul și Revelionul din acest an, pentru a ne antrena cît mai bine pentru perioada care urmează. Nu vom avea doar antrenamente, ci și competiții, astfel că nu vom simți finalul de an ca toată lumea, dar facem acest sacrifiu tocmai pentru că aveam ambiții mari, a spus Dan Iliescu, antrenorul Coronei. Cadeții și copiii Coronei se vor antrena în această perioadă la Flattach, în vederea primei curse de la Klippitztor.
Și seniorii Achiriloaie și Barbu au un final de an plin
Tot în această perioadă și seniorii Ioan Achiriloaie și Alexandru Barbu sînt angrenați în mai multe competiții. Ioan Achiriloaie va participa în 17 decembrie la etapa de Cupă Mondială de la Val Gardena, în proba de coborîre, în vreme ce Alexandru Barbu împreună cu Mihnea Olteanu vor fi în competiție la două curse FIS, la Rogla, în Slovenia. În acest weekend, mai tinerii lor colegi, Erika Andrei și Sebastian Dudaș, vor participa la două curse FIS, la Passo Monte Corte, în Italia.
Crede în rezultate bune și în acest sezon
Antrenorul Dan Iliescu a declarat că este încrezător în rezultatele pe care schiorii de la Corona le vor obține în acest an. Se știe deja că secția de schi este una care aduce constant rezultate bune și foarte bune, astfel că nu vrem să facem excepție nici în acest sezon. După cum se vede, sportivii noștri sînt dispuși să sacrifice multe pentru a face performanță, iar determinarea de care dau dovadă, mă face să cred că și în acest an vom fi acolo unde ne dorim. Transmitem toate cele bune celor de acasă și le dorim srbători cu bine, a spus antrenorul.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!