Elevele lui Costică Buceschi vor juca, joi și vineri, două meciuri de pregătire la Brașov cu CSM
Corona Brașov va susține, astăzi, de la ora 17.00 și vineri, de la ora 10.30, la Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași, două meciuri amicale cu CSM Roman. Sînt primele două jocuri amicale pentru noi după o perioadă în care ne-am axat mai mult pe pregătirea fizică, și sper să putem folosi toate jucătoarele pe care le vom avea la dispoziție, pentru că s-au întors și fetele de la lot, mai repede decît ne așteptam, au revenit și cele de la tineret. Va lipsi, cel mai probabil doar Eliza, care are o problemă medicală la genunchi, și va fi menajată. Vom încerca să alergăm cît mai mult, să terminăm cu toate fetele sănătoase și vom încerca să pregătim cît mai bine perioada următoare în care vor urma meciuri amicale puternice, în Ungaria, acolo unde vom întîlni echipe care au în componență mai multe jucătoare care au fost la Campionatul Mondial. Așteptăm să treacă sărbătorile și să reintrăm în atmosfera meciurilor oficiale, a declarat antrenorul Costică Buceschi. După cele două meciuri cu CSM Roman, Corona va juca pe 19 decembrie, la Cluj, un amical cu Universitatea. Apoi, delegația brașoveană va pleca în Ungaria pentru duelurile cu Fehervar (21 decembrie) și Budaors (22 decembrie). După Crăciun, pe 28 și 29 decembrie, Corona va participa la un turneul amical de la Baia Mare, unde vor mai fi prezente Minaur, Universitatea Cluj și CSM Bistrița.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!