Marian Barbu va conduce derbiul AS SR Brașov - Precizia Săcele
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: Alexandra Moldovan
Dimensiune font:
Autor: Adi Marica,
24.11.2017
Derbiul Ligii a 4-a Brașov va fi arbitrat de Marian Barbu, cel mai bine cotat arbitru din cadrul CJA Brașov
Pentru prima oară în acest sezon, la meciul de pe Tineretului a fost delegat și un arbitru de rezervă, iar Octavian Goga este observator
Cel mai așteptat meci al campionatului Ligii a 4-a Brașov, AS SR Brașov - Precizia Săcele, va avea parte de un arbitraj de top, dar și de un observator de calibru. Pentru a evita orice speculații în ceea ce privește arbitrajul, șefii Comisiei Județene de Arbitri Brașov (CJA) au decis ca derbiul etapei a 15-a să fie arbitrat la centru de cel mai bun arbitru brașovean al momentului, Marian Barbu, cel care și în acest sezon a condus la centru un meci din Liga 1. Barbu va fi ajutat la cele două tușe de doi asistenți de Liga a 2-a, Constantin Cantemir și Dragoș Bogdan, iar în premieră pentru acest campionat, pe lîngă cei trei arbitri, va fi și un arbitru de rezervă, este vorba de Robert Ciorbea, din Brașov. Toți cei trei arbitri sînt din Făgăraș. După cum anunța încă de acum două săptămîni, șeful AJF Brașov, Octavian Goga, va fi observatorul derbiului de la Brașov, astfel că ambele tabere se pot declara mulțumite.
Care pe care
Așteptat cu mult interes, derbiul dintre AS SR Brașov și Precizia Săcele va desemna campioana de toamnă. Oficialii ambelor echipe spun că meciul de sîmbătă nu este unul decisiv, iar lupta pentru promovare se va da pînă în ultima etapă. Aflate la egalitate de puncte înaintea acestui meci, AS SR Brașov și Precizia Săcele sînt singurele echipe neînvinse din acest campionat. Orgoliile sînt imense, jucătorii ambelor echipe au promise prime substanțiale, astfel că sîmbătă, pe Tineretului, va fi un meci de totul sau nimic.
Petre Lucian: Să vorbim pe teren
Antrenorul liderului, Petre Lucian, spune că elevii săi trebuie să demonstreze pe teren că nu întîmplător echipa se află pe primul loc. Așteptăm cu toții cu nerăbdare dar și cu multă încredere meciul cu Precizia. Respectăm adversarul, știm că cei de la Săcele au avantajul că au o echipă omogenă, pentru că sînt mulți jucători care joacă de mult timp împreună. Precizia Săcele este o echipă echilibrată, cu jucători valoroși pe toate posturile și nu întîmplător sînt unde sînt. Sînt acolo jucători valoroși, pe lîngă Coman mai este Vasilache, un jucător experimentat care a jucat și la Liga a 2-a, dar și cîțiva tineri jucători de mare perspectivă, Bilivolschi, Bleambu, Fekete... Ne-am pregătit foarte bine pentru acest joc și vrem să dovedim pe gazon, în meciul direct, că nu întîmplător sîntem pe primul loc. Le-am spus jucătorilor că rolul antrenorilor la un astfel de meci este mult mai redus. Sînt convins că fiecare jucător este mobilizat la maximum și va da totul pe teren. Sînt trei puncte puse în joc, este un meci important ținînd cont că întîlnim o contracandidată la promovare și ne dorim să ne distanțăm la trei puncte de săceleni în clasament. Rămîne de văzut pe teren dacă vom fi capabili să cîștigăm acest joc, a spus Petre Lucian. Referitor la duelul dintre golgheterii celor două echipe, Alin Damian și Ion Coman, Petre Lucian spune că fără ajutorul colegilor, cei doi nu ar fi înscris atîtea goluri. Coman este golgheterul Preciziei, dar nu îl luăm în calcul doar pe el, pentru că realizările lui reprezintă o muncă de echipă. La fel este și în cazul lui Alin Damian de la noi. Ei sînt atacanți, iar meseria lor este să bage mingea în poartă, a spus antrenorul brașovean.
Mutu cheamă fanii la stadion
La rîndul său, căpitanul Daniel Mutu spune că presiunea acestui derbi este una pozitivă. Sînt convins că vor veni mulți suporteri la stadion și cred că va fi un record de asistență pentru nivelul Ligii a 4-a Brașov. Îi așteptăm pe fani în număr cît mai mare pentru că avem mare nevoie de ei. Este cel mai important meci al turului, care va decide campioana de toamnă. Este presiune pentru acest derbi, dar eu consider că este una pozitivă care ne motivează. Cei de la Săcele au fost mai vocali în ultima perioadă, este strategia lor. Noi vrem să fim mai vocali pe teren prin jocul nostru. Nu-mi place să ne bălăcărim prin presă, mai ales că sîntem un club care tinde la un alt nivel, a declarat Mutu. Nicu Badea, vicepreședintele clubului brașovean, spune că din punct de vedere organizatoric totul este pregătit pentru meciul de sîmbătă. Nu știm cîți suporteri din Săcele vor veni la meci, dar ei sînt bineveniți și vor fi repartizați într-un sector din peluză. Biletele sînt tipărite, iar sîmbătă dimineața vor fi deschise două case de bilete la stadion. În pauza jocului vom acorda, din nou, prin tragere la sorți, un tricou din partea sponsorului tehnic unui suporter. Vom avea și o acțiune din partea unui sponsor care va acorda mai multe mingi spectatorilor. Lovitura de start a meciului va fi dată de Radu-Andrei Tiucă, cel mai tînăr membru cotizant al echipei, care sîmbătă va împlini un an, a spus Badea.
Stere: Avem un ascendent moral după victoria din Cupă
De cealaltă parte, antrenorul Preciziei, Mihai Stere, spune că meciul de sîmbătă nu este unul decisiv. Va fi un meci deschis oricărui rezultat, orice echipă poate cîștiga. Din punctul meu de vedere, AS «SR» Brașov este echipa favorită, joacă acasă în fața propriilor suporteri, au în componență cîțiva jucători care au promovări la activ, plus cei trei jucători, Mutu, Vagner și Horia Popa care au jucat la nivel mai înalt. Noi mizăm pe tinerețea lotului. Indiferent de rezultatul acestui joc, lupta pentru promovare nu se va încheia. Mai sînt multe etape în primăvară, sînt 3-4 echipe care mai pot încurca, astfel că nimic nu este decis. Se poate spune că avem un ascendent moral după victoria din meciul de Cupă, mai ales pentru moralul jucătorilor. Sper ca sîmbătă cele două echipe să ofere un meci spectaculos, a spus Stere.
Coman anunță un meci spectaculos
Căpitanul Preciziei, atacantul Ion Coman, este convins că în meciul de pe Tineretului se vor marca goluri. Nu este un meci decisiv pentru că mai sînt multe meciuri de disputat, iar în iarnă ambele echipe se pot întări. Noi mergem să jucăm și sînt convins că va fi un meci spectaculos, în care se vor marca goluri de către ambele echipe. Cel mai bun să cîștige. Cred că va fi un meci peste nivelul Ligii a 4-a și cred că în acest moment atît AS «SR» cît și Precizia sînt de nivelul Ligii a 3-a unde s-ar clasa pe la mijlocul clasamentului, a punctat Coman. Meciul dintre AS SR Brașov și Precizia Săcele se dispută sîmbătă, de la ora 11.00, pe Stadionul Tineretului. Prețul unui bilet este de 10 lei la tribuna I și a II-a, și de 30 de lei, la tribuna oficială. Copiii sub 14 ani beneficiază de intrare gratuită.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!