Tenismanul bulgar Grigor Dimitrov se gîndește deja la sezonul viitor, cu obiectivul afirmat de a cîștiga un Mare Șlem, după victoria obținută la Turneul Campionilor (ATP Finals), duminică la Londra, unde l-a învins în finală pe belgianul David Goffin (7-5, 4-6, 6-3). Acum încerc să realizez ce am reușit. Voi discuta cu echipa mea, vom reevalua anul întreg, o să vedem ce am făcut și ce putem îmbunătăți. Desigur, unul din principalele mele obiective, acum, este să cîștig un Mare Șlem, pentru că este unul din visele mele. Și cred că, pas cu pas, mă apropii. Am avut bune rezultate în trecut, dar trebuie să fiu mai constant, să-mi cresc nivelul de joc la aceste evenimente. Desigur, este o reușită extraordinară, dar pot încă să dau mai mult, a afirmat Dimitrov, care de luni a devenit în premieră numărul trei mondial. Anul 2017 a fost cel mai bun din cariera lui Dumitrov, care a obținut patru titluri, la Brisbane, Sofia, primul său titlu ATP World Tour Masters 1.000 , la Cincinnati, și acum ATP Finals.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!