Antrenorul echipei de handbal Corona Brașov, Costică Buceschi, este conștient că victoria cu Rapid e bună pentru moral, dar că mai e mult de muncă pînă la îndeplinirea obiectivului
După o perioadă nu tocmai fastă, echipa de handbal Corona Brașov a reușit să intre în pauza competițională cu un moral ceva mai bun, după ce a reușit duminică să cîștige la scor, 39-27 (18-11) meciul jucat în deplasare cu Rapid București. Antrenorul principal al echipei Corona, Costică Buceschi a recunoscut că toată lumea avea nevoie de o victorie înainte de pauza competițională.
O gură de oxigen
La finalul partidei, antrenorul Costică Buceschi a declarat că este o victorie de care echipa avea mare nevoie. A fost un meci dificil cel puțin în prima lui parte, și chiar nu credeam că vom ajunge să cîștigăm atît de ușor. Fetele s-au mobilizat însă exemplat și au surprins adversarul cu contraatac și faza a doua foarte bine realizate. Mă bucură foarte tare faptul că au jucat colectiv, au dat drumul la minge, dar au dat și la poartă când a trebuit și au arătat ca o adevărată echipă. De asemenea, e bine că am putut da posibilitatea tuturor jucătoarelor să intre, pentru că e nevoie să fie prezente în joc. Trebuie să remarc poarta, care ne-a ajutat foarte mult și a dat mare încredere echipei iar asta a dat atacului aripi. Una peste alta, e o victorie care ne ajută să intrăm în această pauză un pic mai liniștiți, a spus Costică Buceschi.
Mai e mult de muncă...
Tehnicianul este însă conștient că victoria de la Rapid nu rezolvă toate problemele pe care echipa le-a avut în acest sfîrșit de an și că e nevoie d emultă muncă pentru a-și îndeplini obiectivele. Avem mult de muncit pentru a demonstra că valoarea noastră este alta decît am arătat pînă acum, și tot ce îmi doresc este ca după pauza pe care fetele o au, să ne pregătim cum trebuie iar la reluarea campionatului să continuăm de la acest nivel psihologic la care ne aflăm astăzi, a spus tehnicianul Coronei. Handbalistele Coronei vor avea liber pînă în 27 noiembrie, urmînd ca apoi echipa să se reunească și să combine antrenamentele de pregătire fizică cu cele tehnico tactice.
Divizia A joacă marți cu ACS Odorheiu Secuiesc
Echipa de divizia A a Coronei va juca marți, de la ora 15.00, pe teren propriu în compania formației ACS Odorheiu Secuiesc. Antrenorul echipei, Dragoș Dobrescu a declarat că deși vor avea în față o echipă mai slab cotată, jucătoarele trebuie să trateze meciul cu seriozitate. Este adevărat că jucăm cu o echipă mai slab cotată, dar nu trebuie să tratăm meciul superficial ci dimpotrivă, jucătoarele trebuie să profite de orice șansă pe care o au pentru a progresa, a spus antrenorul Dragoș Dobrescu.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!