În cadrul etapei a 13-a din Liga a 4-a Brașov, AS SR Brașov va juca sîmbătă, de la ora 14.00, la Rupea, cu formația locală Prietenii, o echipă în care jucătorii fac chetă pentru a plăti arbitrajele, organizarea meciurilor, dar și deplasările
Noi sîntem cea mai mică echipă din Liga a 4-a, spune Ștefan Ciprian, antrenorul echipei din Rupea
Înființat în urmă cu patru ani, clubul Prietenii Rupea este o poveste frumoasă a fotbalului mic. Fără nicio finanțare, fără posibilitatea de a face antrenamente, doar cîteva miuțe, așa ca între prieteni, săptămînal la sala de sport, Prietenii Rupea își continuă visul în Liga a 4-a. Echipa este pregătită de Ștefan Ciprian, profesor de educație fizică și sport la Liceul Ștefan Octavian Iosif din Rupea. Noi sîntem cea mai mică echipă din Liga a 4-a. Sîntem un grup de pasionați de fotbal, 100% amatori, dar care facem totul pentru această echipă. Ne autofinanțăm, pentru că noi asigurăm arbitrajale, la finalul fiecărui joc de pe teren propriu facem chetă în vestiar, fiecare dă cît poate, iar în deplasări mergem cu mașinile personale. În cei patru ani de activitate, noi nu am făcut niciun antrenament, doar ce ne mai strîngem la miuță, seara, la sala de sport, spune antrenorul Ștefan Ciprian (40 de ani), cel care intră și el la jocuri atunci cînd nu sînt disponibili toți jucătorii.
Cu primarul în poartă!
Interesant este că la Prietenii Rupea este legitimat și actualul primar al orașului Rupea, Nicolae Liviu Bărdaș, cel care la 37 de ani continuă să joace fotbal atunci cînd timpul îi permite. Primarul este legitimat la noi. Evoluează pe postul de portar. A jucat și în acest sezon în cîteva meciuri. Avem promisiuni că ne va ajuta, mai ales că s-a dat această lege prin care administrațiile locale pot aloca pînă la 5% din buget pentru sport. Primul pas a fost făcut cu asigurarea deplasările juniorilor la meciurile din campionat cu un microbuz. E posibil ca sîmbătă să joace contra AS «SR»-ului, spune Ștefan Ciprian.
Toți vor să joace contra AS SR»-ului
Oficialul echipei din Rupea mai spune că Stadionul Cetatea, pe care își dispută jocurile din campionat, este unul îngrijit, avem vestiare, apă caldă, tribune cu o capacitate de circa 800 de locuri și un teren de joc peste media Ligii a 4-a. Referitor la meciul de sîmbătă cu AS SR Brașov, Ștefan Ciprian spune că pentru echipa sa este un meci eveniment. Toți jucătorii vor să joace contra AS «SR»-ului, pentru că doar odată ai această șansă să joci împotriva unei echipe atît de bune, cu atîția suporteri. Este un meci pe care îl așteptăm cu mult interes, este clar că diferența de valoare, de pregătire și de condiții este net în favoarea celor de la AS «SR» Brașov, spune antrenorul celor de la Prietenii Rupea, echipă clasată pe penultimul loc în clasament cu doar șase puncte.
Petre Lucian: Seriozitate și implicare
De cealaltă parte, antrenorul echipei suporterilor, Petre Lucian, le cere jucătorilor săi seriozitate și implicare. Jucăm cu un adversar accesibil, dar jucătorii mei trebuie să trateze cu seriozitate orice meci. Jucătorii s-au pregătit bine în această săptămînă, chiar nu am ce să le reproșez, astfel că la meciul de la Rupea vreau doar să văd implicare 100% în joc, a spus Petre Lucian.
Programul meciurilor etapei a 13-a
Sîmbătă, ora 11.00: Avîntul Dumbrăvița - Precizia Săcele, ACS Steagu Roșu Brașov - Aripile Brașov, Colțea Brașov - Chimia Orașul Victoria, Carpați Berivoi - Olimpic Zărnești, Cetatea Homorod - Inter Tărlungeni, Olimpic Voila - Inter Cristian, ACSM Codlea - Voința Hurez; sîmbătă, ora 14.00: Prietenii Rupea - AS SR Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!