Handbalistele Coronei au cîștigat la Reșița, în campionatul diviziei A
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M. Ex,
22.10.2017
Echipa de handbal divizia A a clubului Corona Brașov s-a întors cu trei puncte de la Reșița, după ce a câștigat cu scorul de 28-26 (14-14) meciul cu echipa locală CSU. Partida a fost extrem de echilibrată pe tot parcursul ei, dar jucătoarele antrenate de Dragoș Dobrescu au demonstrat că își doresc foarte tare victoria. Cu Sorina Târcă, Daria Bucur și Patricia Zainea în zi foarte bună, Corona învins pe final și așteaptă cu moral foarte bun următoarea etapă. A fost un joc și cu bune și cu mai puțion bune pe care trebuie să le îndepărtăm, dar una peste alta, fetele au arătat că își doresc foarte tare să câștige și au luptat până în ultimul minut de joc. Le felicit pe toate, dar trebuie să recunosc, Sorina Tîrcă, Daria Bucur și Patricia Zainea au avut momente foarte bune care au ajutat la obținerea victoriei. Sper ca încet încet echipa să se sudeze și mai tare iar fetele să capete și mai mare încredere în ele, pentru că, se vede clar că la nivelul lor, jucătoarele tinere au o altă exprimare în joc iar în timp asta va face să joace cu și mai multă dezinvoltură și în liga națională.
Pentru Corona au marcat: Tîrcă 10, Bucur 5, Căprar 4, Cozma 3, Crețu 2, Lopătaru 2, Lăcătuș 2,
Următorul meci al echipei antrenate de Dragoș Dobrescu se va disputa miercuri, 25 octombrie, de la ora 19.00, pe teren propriu cu Târgu Secuiesc.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!