Fostul internațional Cristian Chivu a început cursurile școlii de antrenori de la Covergiano, unde are colegi celebri, ca Marco Amelia, Mauro Camoranesi, Morgan De Sanctis sau Luca Toni, informează gazzetta.it. Chivu, 36 de ani, și colegii lui, între care se numără trei campioni mondiali, Amelia, Camoranesi și Toni, fac parte dintr-o grupă de foști fotbaliști, care au fost admiși datorită faptului că au jucat cel puțin șapte sezoane în Serie A și au evoluat în peste 180 de meciuri în acest campionat. Ei vor efectua 210 ore de cursuri și vor primi la absolvire atît licența UEFA B, cît și cea UEFA A. După ce obțin licența A, noii antrenori pot pregăti echipe din Serie C sau pot fi secunzi la cluburi din Serie B și Serie A. Chivu, care acum este și observator tehnic al UEFA, a jucat la AS Roma, între 2003 și 2007, și la Inter Milano, între 2007 și 2014, strîngînd 200 de prezențe în prima ligă italiană.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!