AS SR Brașov și Precizia Săcele, singurele echipe neînvinse
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: Bogdan Bălaș
Dimensiune font:
Autor: Adi Marica,
03.10.2017
Inter Tărlungeni a pierdut acasă cu Chimia Victoria, astfel că AS SR Brașov și Precizia Săcele au rămas singurele echipe neînvinse din campionatul județean după primele șapte etape
Inter Tărlungeni, echipa surpriză din startul campionatului Ligii a 4-a Brașov, a suferit, sîmbătă, primul eșec din acest sezon. Formația pregătită de Florin Dîrvăreanu reușise să împiedice primele două clasate, AS SR Brașov și Precizia Săcele, dar în runda a 7-a a cedat pe teren propriu în fața celor de la Chimia Orașul Victoria, scor 0-2.
Dîrvăreanu: Fotbalul te pedepsește
Primul eșec din acest campionat l-a înfuriat la culme pe antrenorul lui Inter Tărlungeni, Florin Dîrvăreanu. Sînt foarte supărat pentru acest eșec. Atunci cînd tratezi un astfel de joc cu superficialitate, fotbalul te pedepsește. Probabil pe jucătorii mei i-a luat valul după startul bun din acest sezon. Degeaba am controlat jocul, am dominat, doar în prima repriză am avut trei ocazii singuri cu portarul! Pe final am făcut greșeli impardonabile care ne-au costat. Bine că fotbalul îți dă o nouă șansă, iar etapa viitoare jucăm la Zărnești, un meci foarte important cu o echipă bună, a spus Florin Dîrvăreanu.
Precizia Săcele a urcat pe locul doi
Marea beneficiară a rundei a 7-a este Precizia Săcele, echipă care s-a impus în derbiul cu ACSM Codlea, iar echipa pregătită de Mihai Stere a urcat pe locul doi, la două puncte în spatele liderului, AS SR Brașov. De altfel, AS SR Brașov și Precizia Săcele sînt singurele echipe neînvinse din acest campionat. Liderul a făcut un singur pas greșit, în etapa a 4-a, 1-1 pe Tineretului, cu Inter Tărlungeni, în timp ce Precizia s-a împiedicat pe teren propriu cu Aripile Brașov (2-2 în etapa a 2-a) și în deplasare la Tărlungeni (1-1 în etapa a 5-a). Mai sînt echipe care ne pot încurca atît pe noi, cît și pe AS «SR» Brașov. Zărneștiul, Victoria și Codlea sînt echipe bune. Bine că am cîștigat la Codlea, un meci foarte important. Cred că cei de la ACSM Codlea au băut prea multă apă rece înainte de jocul cu noi!, a comentat Mihai Stere, antrenorul Preciziei.
Petre Lucian: Mai avem de disputat multe meciuri dificile
Victoria la limită în meciul disputat la Voila în etapa a 7-a l-a mulțumit pe antrenorul Petre Lucian doar în ceea ce privește obținerea celor trei puncte. Țînînd cont că meciul de la Voila s-a disputat pe un teren cu totul special, pot fi mulțumit de cele trei puncte. Fotbal nu s-a putut juca. Sînt trei puncte importante pe care ni le-am trecut în cont, dar acum trebuie să pregătim cu atenție meciul următor. Chiar dacă la prima vedere întîlnim un adversar mai accesibil, Cetatea Homorod, trebuie să fim atenți și concentrați. Pînă la finalul turului mai avem de disputat multe meciuri dificile, cu Colțea, cu ACS Steagu, cu Precizia. Pînă atunci, primul meci este cel mai important, spune Petre Lucian.
Curs de formare pentru viitori arbitri brașoveni!
Comisia Județeană de Arbitri Brașov (CJA) anunță deschiderea unui nou curs de formare a arbitrilor. Tinerii care doresc să facă o carieră în arbitraj sînt așteptați la sediul AJF Brașov pentru înscrierea la acest curs care este gratuit. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20 octombrie. Sînt așteptați băieți și fete, cu vîrsta de minim 15 ani și maxim 25 ani. Documente necesare întocmirii dosarului: cererea de înscriere, copie după certificatul de naștere, copie după actul de identitate, cazier judiciar, copie de pe ultimul act de studii, adeverință medicală. Dosarul se depune la sediul AJF Brașov - B-dul Eroilor 19, intrarea din Restaurantul hotelului Capitol din Brașov, între 8-18 luni, marți și joi sau 8-12 miercuri și vineri.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați AJF Brașov: http://www.frf-ajf.ro/brasov/contact. Telefon: 0268475240,
Fax: 0268475240,
Email: ajfbv@yahoo.com.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!