Tribunalul Brașov a amînat cu o săptămînă pronunțarea falimentului FC Brașov
Deși administratorul judiciar al clubului, dar și alți creditori au solicitat intrarea societății în faliment, reprezentantul lui Ioan Neculaie a cerut o amînare de circa două luni
Tribunalul Brașov nu a luat nici ieri o decizie finală în procesul în care creditorii cer falimentul FC Brașov. Instanța de judecată a decis să dea verdictul săptămîna viitoare, mai exact a amînat pronunțarea pentru data de 27 septembrie. Administratorul judiciar al FC Brașov, Mihaela Bocea, practician la CITR Filiala Brașov SPRL, dar și reprezentanți ai unor creditori au solicitat instanței declanșarea procedurii de faliment. Mihaela Bocea a prezentat instanței raportul de activitate, a specificat că s-au făcut plăți pentru cheltuielile curente și a precizat că FC Brașov mai are de recuperat o sumă importantă de la clubul Colțea Brașov, reprezentînd grila de formare a unor juniori. Administratorul judiciar al FC Brașov a mai spus că termenul de întocmire a unui plan de reorganizare a fost depășit, astfel că solicită declanșarea procedurii de intrare în faliment. Surprinzător, Mihaela Bocea a solicitat instanței numirea unui alt lichidator judiciar!
ANAF vrea falimentul
Reprezentanta ANAF a solicitat demararea procedurii de intrare a societății în faliment și a precizat că FC Brașov nu și-a plătit toate creanțele curente. Și cîțiva creditori care nu au primit creanțele curente au soliciat declanșarea falimentului. Am făcut cereri de plată, sîntem în 2017 dar cei pe care îi reprezint nu au primit niciun ban, a susținut avocatul mai multor foști fotbaliști de la FC Brașov.
Jocurile lui Neculaie
În schimb, avocatul lui Ioan Neculaie, acționarul majoritar al FC Brașov, a solicitat instanței o amînare de circa două luni pentru a se aștepta verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție în procesul clubului cu ANAF, caz în care datoriile ar scădea cu circa 4,5 milioane de euro. Reprezentantul lui Neculaie a susținut în fața instanței că prin scăderea acestei sume de la masa credală, poziția acționarului majoritar ar putea fi cu totul alta și că acesta ar putea plăti restul datoriilor! Dacă tot am stat doi ani cu acest proces, mai putem aștepta o lună-două să se dea decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție. Se pot schimba datele problemei, a susținut avocatul acționarului majoritar de la FC Brașov. În acest moment, FC Brașov este un club în moarte clinică, fără activitate sportivă, fără jucători și antrenori, nu are sediu și nici resurse financiare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!