AFC Hărman a urcat pe locul doi în C1, după ce a realizat scorul etapei, 4-0 cu Sănătatea Dărăbani. Stafful tehnic al brașovenilor s-a confruntat cu prima problemă încă de la încălzire, atunci cînd Mugurel Buga s-a accidentat. Chiar dacă diferența de valoare dintre cele două echipe este mare, în prima repriză jocul gazdelor a scîrțîit serios, astfel că la cabine s-a intrat la egalitate, scor 0-0. Lucrurile s-au reglat la pauză, iar exprimarea echipei a fost cu totul alta în partea secundă, atunci cînd brașovenii au marcat la foc automat. Florin Stîngă (52, 79), Paul Mitrică (60) și Cătălin Celmare (87) au marcat golurile unei victorii categorice pentru echipa brașoveană. În prima repriză, jocul a fost mai greu, dar în partea secundă echipa a jucat un fotbal pe care mi-l doresc la fiecare joc. Cei de la Dărăbani s-au apărat bine în prima parte, au încercat să iasă pe contraatac și chiar ne-au pus probleme. Mă bucur pentru reușitele tinerilor jucători, Mitrică și Celmare, aflați la primele goluri marcate în Liga a 3-a. Sper ca aceste reușite să le dea încredere pentru viitor. Victoria cu Sănătatea Dărăbani este și cadoul nostru pentru președintele Marius Stoichiță de ziua lui, a spus Florin Stîngă. AFC Hărman: Potcoavă - David, Forika (80 Mândru), Poverlovici, Voicu - Roșu (46 Moraru), Stîngă, Țuțu - Mitrică, Ungureanu (70 Turdean), Prejmerean (85 Celmare). AFC Hărman se află pe locul doi în C1, la egalitate de puncte cu noul lider, SC Oțelul Galați. Etapa viitoare, AFC Hărman va juca, vineri, la Pașcani, penultima clasată în această serie. Rezultatele etapei a 4-a din C1: Aerostar Bacău - CSM Pașcani 3-0, Metalosport Galați - AFK Miercurea Ciuc 1-3, Cetate Rîșnov - CSM Roman 3-0, Sporting Liești - KSE Tg. Secuiesc 2-2, AFC Hărman - Sănătatea Dărăbani 4-0, AFC Odorheiu Secuiesc - CSM Focșani 2-1, SC Oțelul Galați - Bucovina Rădăuți 2-0. Avîntul Valea Mărului a stat.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!