Faringita apare de cele mai multe ori în sezonul rece și provoacă dificultate la înghițire, disconfort, dureri și senzație de zgârieturi la nivelul gâtului
Faringita este o durere în gât cauzată de inflamația orofaringelui, fiind cel mai comun motiv al vizitelor medicale. Faringita pre-zintă dificultate la înghițire, disconfort, dureri și senzație de zgârieturi la nivelul gâtului. De cele mai multe ori, apare în sezonul rece și este prezentă din cauza altor afecțiuni precum răceală, gripă sau mononucleoză, iar majoritatea durerilor în gât țin o săptămână sau mai puțin și pot apărea din cauza unei infecții virale sau a unei bacterii.
Sfaturi de bază pentru a ameliroa simptomele
Bea multă apă și alte fluide pentru a preveni deshidratarea
Mănâncă supe calde
Fă gargară cu apă caldă și sare
Folosește un umidificator
Odihnește-te până începi să te simți mai bine
Pentru dureri insuportabile și febră este necesară medicamentația recomandată de medic în urma controlului. În cele mai multe cazuri tratamentul cu antibiotice este necesar, mai ales atunci când este vorba de o infecție. Amoxicilina și penicilina sunt printre cele mai prescrise tratamente, dar înainte de administrare trebuie făcută o vizită la cabinetul medical pentru a nu înrăutăți starea de sănătate.
Ceaiuri pentru dureri în gât provocate de faringită
Ceai de lemn dulce. Ceaiul de lemn dulce este un remediu pentru durerile în gât. Se pregătește după instrucțiunile de pe ambalaj și, de preferat, se bea la o temperatură confortabilă, nici prea fierbinte, nici prea rece, pentru a nu agrava starea de sănătate sau poate fi folosit pentru gargară. Consumat în cantități mari poate fi periculos, mai ales dacă suferi de alte probleme de sănătate. Înainte de a-l consuma, stai de vorbă cu un medic pentru a afla dacă ți se potrivește sau nu.
Ceai de unguraș. Ungurașul este o plantă antioxidantă care are proprietăți antiinflamatorii. Este folosit ca remediu pentru durerile în gât și pentru răceli, dar și pentru tusea productivă.
Ceaiul de mușețel. Ceaiul de mușețel este preferat de cei mai mulți iubitori de ceaiuri. Pe lângă faptul că este cel mai cunoscut ceai este și cel mai vechi remediu. În urma unor studii s-au examinat potențialele beneficii ale mușețelului în tratarea anumitor afecțiuni. Este cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatorii și pentru faptul că reduce roșeața și senzația de durere la înghițire. În plus, ceaiul de mușețel are și proprietăți antioxidante care ajută la repararea țesutului.
Ceaiul de turmenic. Turmenicul face parte din familia ghimbirului. Este de cele mai multe ori vândut ca un condiment, uscat și măcinat și de culoare galben aprins, dar poate fi consumat și ca ceai. Alege fie pungile de ceai cu turmenic, fie pune direct turmenicul măcinat în apă fiartă și amestecă pentru câteva minute, iar apoi strecoară conținutul într-o cană. Poți adăuga miere pentru a-l îndulci. Turmenicul are proprietăți antioxidante, antiinflamatorii și antiseptice și poate ajuta la reducerea durerilor din gât și a iritației.
Ceaiul verde. Ceaiul verde este una dintre cele mai bogate surse de antioxidanți și are proprietăți antiinflamatorii. Mulți cred că gargara cu ceai verde poate ajuta la eliminarea durerilor în gât și ameliorarea simptomelor.
Remedii naturale pentru ameliorarea simptomelor
Apa cu sare. Deși nu are un efect imediat, ajută la distrugerea bacteriilor și permite eliminarea mucusului și a durerilor. Amestecă o linguriță de sare cu apă caldă și fă gargară.
Miere. Mierea se numără printre cele mai bune remedii pentru durerile în gât, iar asta datorită proprietăților sale antibacteriene care ajută la eliminarea imediată a durerilor și reducerea inflamațiilor. Mierea ajută la distrugerea bacteriei și luptă împotriva infecțiilor virale. Adaugă 1-2 lingurițe de miere în ceai călduț și consumă câteva pe zi. Nu se administrează mierea copiilor sub 1 an.
Lămâia. Similară apei cu sare și mierii, lămâia este excelentă pentru durerea în gât deoarece ajută la ameliorarea durerilor. Fiind bogată în vitamina C, ajută la accelerarea sistemului imunitar, devenind astfel mai puternic pentru a lupta împotriva infecției.
Modalități de prevenire a faringitei
Evită să împarți mâncarea, băutura sau tacâmurile cu alte persoane;
Spală des mâinile cu apă și săpun;
Evită fumatul sau inhalarea fumul de țigară.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!