Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Doctor
Publicitate

Ca în povești


Regenerarea, miracolul care ne întinerește natural

×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Publicitate
Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 13.01.2015
• Cu o alimentație sănătoasă, putem să stimulăm regenerarea fiecărui organ și astfel să amînăm cît mai mult bătrînețea

În fiecare clipă, celule din organismul nostru mor și altele noi se nasc. Sîntem într-o permanentă primenire, ceea ce e vechi și uzat este înlocuit cu țesuturi tinere. Organismul nostru are uimitoarea capacitate de a se autoregenera. Celule diferite au durată de viață diferită, ca atare organele se înnoiesc în ritmuri diferite. De exemplu, celulele roșii parcurg un ciclu complet de viață în patru luni, cele albe, într-un an. Pielea se schimbă o dată la 2-3 săptămîni, colonul la 4 zile, oasele la 10 ani. Însă o dată la 7 ani, își încheie procesul de regenerare toate celulele corpului. Din 7 în 7 ani sîntem alți oameni. Însă acest proces se poate petrece mai rar din cauza toxinelor acumulate, care frînează regenerarea celulară. Putem stimula natural acest proces, printr-o alimentație adecvată. Putem astfel să ne prelungim tinerețea.

Ficatul se poate reface în 5 luni

Celulele corpului omenesc îmbătrînesc, mor și sînt înlocuite de altele noi. Zilnic, în corpul omenesc mor aproximativ 50-70 miliarde de celule. Într-un an, într-un organism adult, masa de celule moarte este egală cu masa individului. O dată la 7 ani, organismul e regenerat aproape în întregime. Puterea de regenerare și supraviețuire a celulelor depinde de energia primită, iar această energie trebuie să fie, la rîndul ei, reînnoită. Există mai multe metode de alimentare cu biocombustibili. Unele teorii vorbesc de o stimulare energo-informațională (biorezonanța, homeopatia, bioenergoterapia, medicina integrată, fitoterapia, gemoterapia), care ar duce la formarea de celule stem, cele care regenerează țesuturile, refăcîndu-le pe cele bolnave. Dar cea mai la îndemînă metodă de a ne reîntineri organismul este alimentația sănătoasă. Fiecare organ are ritmul lui de îmbătrînire și de regenerare. De exemplu, ficatul, foarte bine vascularizat, are o putere de refacere uimitoare, se reface complet în cinci luni și chiar mai repede. În cazul în care se îndepărtează prin operație 70% din ficatul unei persoane, acesta va crește la loc, aproape în întregime, în numai două luni. Pînă și ficatul alcoolicilor se poate regenera, deoarece celulele hepatice se reînnoiesc o dată la 150 de zile. Dacă nu s-ar întîmpla acest lucru, organismul s-ar umple de deșeuri și ar înceta să mai funcționeze. În cazul cirozei, însă, ficatul nu mai are nicio celulă funcțională și nu se mai poate regenera. Pentru a ajuta ficatul să întinerească, se recomandă alimente bogate în acid folic și complexul de vitamine B. Remedii care protejează ficatul: lemn dulce, păpădie, silimarină, suc de aloe, ulei de somon, lucernă, pătrunjel, morcov, oregano, ginseng, armurariu. Bătrînii spun că plantele și florile galbene sînt ideale pentru sănătatea ficatului.

Inima întinerește o dată la 20 de ani

Pînă de curînd se credea că inima nu are capacitatea de a se regenera. Un studiu recent a descoperit că acest organ este dotat cu celule stem care întineresc constant, de cel puțin 3 sau 4 ori în timpul vieții. Dacă inima nu s-ar regenera, durata ei de viață ar fi de numai 20 de ani. După vîrsta de 35 de ani, inima obosește și își rărește bătăile, numărul maxim de contracții pe minut scăzînd cu o bătaie pe an. De asemenea, inima se micșorează cu o medie de 0,3 grame în fiecare an, pompînd tot mai puțin sînge în corp. La fel ca toți ceilalți mușchi, inima rămîne în formă cu exerciții fizice. Regenerarea celulelor cardiace se poate face cu substanțe neocardiogenice, capabile să stimuleze formarea de țesut cardiac sănătos. Aceste substanțe benefice pentru inimă sînt resveratrolul (extras din struguri) și ginsengul. Remedii care stimulează celulele stem și astfel, întineresc inima: infuzie de unguraș și lăptișor de matcă. Ca inima să funcționeze bine, și sîngele trebuie să fie sănătos, dar și vasele prin care circulă. Celulele roșii din sînge trăiesc cam patru luni. O singură picătură de sînge conține milioane de asemenea celule, care ajută la transportul oxigenului. Fierul facilitează acest proces, deci e bine să mîncăm carne roșie, ouă, carne de pui sau fasole, porumb, sfeclă roșie, cacao. Plantele care combat anemia:
viță-de-vie, flori de castan sălbatic, păducel, pin, dovleac, țelină. Vasele de sînge îngustate își pot recăpăta dimensiunile optime prin forțele proprii ale organismului, care poate construi chiar artere noi. Esențială e alimentația săracă în sare și colesterol. Se recomandă vinete, morcovi, ceapă, soia, peste, iaurt, ulei de floarea-soarelui, mere, gutui, tărîțe de ovăz și de orz. Dintre plante, sînt utile creson, praz, usturoi, hrean, suc de varză.

Intestine noi, la 3 zile

Plămînii conțin mai multe tipuri de celule, care se înnoiesc la perioade diferite de timp, de cel mai mult timp avînd nevoie țesutul alveolar: circa un an. Pe de altă parte, celulele de la suprafața plămînilor se regenerează o dată la 2 sau 3 săptămîni. Emfizemul pulmonar, însă, poate împiedica regenerarea celulelor, distrugînd definitiv celulele țesutului alveolar. Pentru regenerarea mai rapidă și mai eficientă a plămînilor se recomandă vitamina A (acidul retinoic). O singură porție de morcovi, cartofi dulci sau mango oferă doza recomandată zilnic din această vitamină. Importante sînt și renunțarea la fumat și mișcarea în aer liber. Antioxidanții ajută la refacerea plămînilor. Vitamina C și flavonoide se găsesc în fructele și legumele proaspete, în special fructele de pădure, verdețurile (broccoli), roșii, ardei și cireșe. Lactatele, peștele, apa și cafeaua îmbunătățesc activitatea pulmonară. Vîrsta intestinelor este de numai 2-3 zile. Aceasta deoarece intestinele sînt expuse chimicalelor foarte corozive, precum acidul gastric. Anumite porțiuni, care se protejează cu un mucus de acest acid, se regenerează la fiecare 3-5 zile. Celulele mucoasei intestinale se hrănesc și se regenerează în proporție de 70% cu ajutorul acizilor grași Omega. Aceștia conferă protecție contra cancerului și a bolilor inflamatorii ale intestinului. Prăjelile și băuturile alcoolice afectează mucoasa intestinelor. Cei mai buni regeneratori ai intestinelor sînt: varza murată, pătlagina, cătina, arnica. Sînt necesare 25-30 de grame de fibre în fiecare zi. Învelișul stomacului (mucusul) se schimbă complet la 5 zile.

La bărbați, unghiile și părul se regenerează mai repede

Papilele gustative, mai bine zis, receptorii pentru gust, au o durată de viață de numai 10 zile. Pe suprafața limbii există circa 10.000 de receptori care ne ajută să detectăm aromele, la vîrstnici numărul acestora putînd să se reducă la jumătate. Infecțiile și fumatul pot afecta receptorii și regenerarea acestora. La ochi, singura componentă care se regenerează de-a lungul vieții este corneea, în mai puțin de 24 de ore de la accident. Pentru o vedere bună, trebuie să mîncăm pește, morcovi, afine, ouă, usturoi, spanac. Ochiul este protejat de gene. Cele de sus au în jur de 150-200 de peri, iar cele de jos 75-100. Genele cad și sînt înlocuite de altele o dată la două luni. Vîrsta părului depinde de lungimea acestuia, însă, în mod obișnuit, acesta crește un centimetru pe lună. La femei, părul se reface complet o dată la șase ani, la bărbați, o dată la trei ani. Anual, pierdem mai mult de 35.000 de fire de păr ca urmare a acestui ciclu natural de înnoire. Numărul acestor fire pierdute poate fi mai mare sub influența stresului, a fumatului, a alimentației lipsită de nutrienți. Sprîncenele se refac în aproximativ 6-8 săptămîni. Unghiile de la mîini cresc cu 3-4 milimetri pe lună, de două ori mai repede decît cele de la picioare. Unghiile de la picioare se regenerază în 6 luni, în timp ce unghiile de la mîini se refac în 3 luni. Explicația este aceea că ultimele sînt mai bine vascularizate. Unghiile celor tineri și ale bărbaților cresc mai repede datorită unei circulații mai bune. În mod inexplicabil, unghiile degetelor mici de la mîini cresc mai încet decît celelalte. Pentru sănătatea și regenerarea unghiilor și a părului, se recomandă: ouă, legume, somon, fasole, nuci, portocale, cereale integrale, carne de pui, lactate, apa, ficat, roșii, avocado, semințe de floarea-soarelui, carne de curcan, mazăre.

Alimente care întineresc pielea

Pielea se reînnoiește o dată la două săptămîni, pentru a putea proteja organismul mai bine contra diverselor substanțe cu care vine în contact, dar și pentru a se putea reface în urma rănirilor. Cu toate acestea, odată cu înaintarea în vîrstă, epiderma își pierde elasticitatea, din cauza lipsei colagenului și a deshidratării, ceea ce reduce din capacitatea ei de a se autoregenera. Cel mai mare organ al omului, pielea, își reduce masa cu aproximativ 4 kilograme. Pentru o piele sănătoasă, trebuie să consumăm: fibre, cereale integrale, alimente bogate în acizi grași Omega-3 (pește gras, avocado, nuci, semințe de in, semințe de dovleac, migdale), carne, pește, ouă, ulei vegetal nerafinat și fructe oleaginoase, fructe de pădure, citrice, roșii. Mușchii intercostali se regenerează o dată la 15 ani. După vîrsta de 25 ani, începem să pierdem aproximativ 250 de grame de masă musculară, cele mai afectate zone fiind șoldurile, picioarele și spatele. Acest fapt atrage, inevitabil, scăderea flexibilității și a rezistenței fizice a organismului, ducînd la predispoziția spre accidente. Alimente care cresc masa musculară: carne de vită, migdale, sfeclă roșie, orez brun, portocale, pepene galben, ouă, lapte, brînză de vaci.

Doar o parte a creierului se regenerează

Neuronii sînt singurele celule care nu se regenerează. Mai exact, creierul nostru pornește cu celulele pe care le avem la naștere, în jur de 100 de miliarde. Pe măsură ce îmbătrînim, o parte din celule se degradează, ceea ce explică accesele de demență la unele persoane. Cu toate acestea, există două zone ale cereierului care se regenerează: bulbul olfactiv, responsabil de simțul mirosului, și hipotalamusul, care răspunde de capacitatea de învățare. Cerebelul este cu 3 ani mai tînăr decît organismul. Această parte din creier este localizată în partea dinspre ceafă a creierului și controlează funcțiile motorii și ale echilibrului. Deși reprezintă doar 10% din totalul creierului, aici e sediul a mai mult de jumătate din neuroni. Este una dintre primele zone care se dezvoltă la bebeluși. Creierul începe să se micșoreze de la vîrsta de 20 de ani și, în decursul vieții, își pierde în jur de 10-15% din greutate. La naștere, cîntărește cam 400 g, în adolescență are în jur de 1,4 kg. Pierdem cîte un gram din greutatea creierului pe an. Adică 100.000 de neuroni. Oamenii de știință nu pot explica de ce neuronii nu se regenerează, dar se presupune că de vină ar fi acumularea de toxine. Problemele sînt accelerate de fumat, alcool, diabet, obezitate, colesterol mărit. Scanările arată că lobul frontal și cel temporal se micșorează cel mai mult. Totuși, acest proces nu afectează capacitatea de gîndire și de concentrare. Folosindu-ne creierul intens, acesta devine mai puternic. Un studiu australian arată că hipocampusul oamenilor care au avut o activitate cerebrală intensă pe toată durata vieții pierde la bătrînețe cu 8,3 % mai puțin din volum față de alte cazuri. Și exercițiile fizice contează în stimularea neurogenezei. Cele mai bune alimente pentru sănătatea creierului sînt: fructele de pădure (afine), nuci, avocado, banane, ouă, somon, vinete, cafea, ciocolată neagră, iaurt, ceai verde, legumele cu frunze verzi, morcovi cruzi, vin roșu, cereale integrale, usturoi.

Osul se reînnoiește o dată la 10 ani

Oasele se refac constant, însă procesul de regenerare complet se încheie o dată la 10 ani. Osteocitele ajută la refacerea oasele, iar osteoblastele construiesc matricea osoasă și mineralizează osul. Procesul de regenerare încetinește în jurul vîrstei de 45 de ani, cînd poate începe procesul de instalare a osteoporozei, în special la femei. Densitatea osoasă este cea mai puternică la 20 de ani. Coloana vertebrală se reface și ea, însă majoritatea persoanelor pierd un centimetru la fiecare decadă, începînd cu vîrsta 40 de ani, din cauza curbării coloanei. Cele 23 de discuri intervertebrale, care absorb șocurile asupra coloanei, se comprimă treptat. În special în timpul zilei acestea se tasează, dar se reașează în timpul somnului. Dimineața, înălțimea unui om e cu 1-1,5 centimetri mai mare decît seara. Dar, odată cu înaintarea în vîrstă, discurile nu își mai revin. Scăderea în înălțime reprezintă un semn al apariției osteoporozei, în special la femei, iar la bărbați poate însemna și o problemă de inimă. Cei care pierd 2,8 centimetri sau mai mult în 20 de ani sînt cu 46% mai predispuși la boli coronariene. Numai o cincime dintre oameni reușesc să își mențină înălțimea odată cu vîrsta. Persoanele care scad în înălțime, conform unui studiu recent, sînt mai predispuse la fracturi de șold. Odată cu trecerea anilor, și oasele feței se micșorează, primul fiind maxilarul, din cauza pierderii dinților. Pentru regenerarea oaselor, hrana trebuie să conțină alimente bogate în calciu (lactate, legume cu frunze verzi) și vitamina D (pește gras, broccoli). Evitați fumatul, alcoolul și excesul de cafeină. Cercetatorii au descoperit că persoanele care fac aerobic în mod regulat pierd doar o jumătate din centimetrii pierduți de majoritatea oamenilor.

Unele organe se micșorează, altele cresc

Vezica urinară se micșorează și ea. La 25 de ani, vezica unei persoane normale poate reține în jur de două căni de lichid, dar pînă la 65 de ani volumul se înjumătățește. Evitați alcoolul și cafeaua în exces, acestea irită vezica. Unele organe cresc, însă, pe măsura înaintării în vîrstă. Partea internă a lobului urechii rămîne la aceeași mărime, dar la exterior majoritatea urechilor se alungesc, deoarece cartilajele continuă să se dezvolte și după ce oasele s-au oprit din creștere. Astfel, la bătrînețe încep să atîrne. Labele picioarelor se lungesc și se lățesc în timp, deoarece tendoanele și ligamentele își pierd elasticitatea. La fiecare 10 ani, o persoană mai poate crește cu o jumătate sau chiar un număr la pantofi. Organele sexuale ale femeilor și bărbaților se micșorează odată cu vîrsta. Și glandele mamare resimt îmbătrînirea, așa că sînii își pierd din volum și se lasă. Volumul spermei se reduce cu aproximativ 0,03 mililitri, iar numărul spermatozoizilor capabili de fecundare cu 2,5 milioane. După vîrsta de 27 de ani, ovulele femeilor îmbătrînesc prematur. O dietă săracă în grăsimi și cît se poate de sănătoasă va asigura o viață sexuală bună cît mai mult timp. Anual, acumulăm circa 700 de grame de grăsime chiar dacă nu ne schimbăm obiceiurile alimentare sau stilul de viață.

Organismul uman ar putea să regenereze un membru pierdut?

• Ideea regenerării membrelor la oameni poate părea de domeniul SF-ului, însă studiile pe animale oferă oamenilor posibilitatea de a învăța cum să-și folosească propria moștenire genetică pentru a obține aceleași performanțe. Un membru uman amputat presupune afectarea mai multor țesuturi: epidermă, dermă, straturi interstițiale, strat adipos, mușchi, os, nerv și sistem vascular. Fiecare dintre aceste componente, luate în particular, au capacitatea de a se regenera la scară mică. Cercetătorii caută o modalitate prin care aceste regenerări să fie simultane, pentru a crea un membru complet. Însă această metodă nu trebuie să fie artificială, deci să nu implice intervenția chirurgicală. În cazul amputării unui deget, vîrful degetului își reface conturul, amprenta, sensibilitatea și, într-o oarecare măsură, mobilitatea. Dacă rana ar fi suturată, ea nu s-ar mai regenera. Regenerarea la animale este posibilă tocmai pentru că refacerea țesuturilor se face natural. Printre animalele cu o capacitate de regenerare uimitoare se numără și cordatele marine, capabile de regenerare a întregului corp. 77% din genele umane sînt prezente în cadrul genomului urocordatelor, ceea ce ar putea ajuta la găsirea unor căi de regenerare a organelor la oameni. Stelele de mare își pot regenera brațele, iar uneori chiar întregul corp. Cerbul cu coadă albă își reînnoiește coarnele în doar 3 luni. Iepurii își pot regenera părți din lobul urechii, liliecii părți din aripi, iar șoarecii țepoși își pot regenera pielea distrusă. Viermii Pseudoceros ferrugineus, tăiați în două, revin la dimensiunile anterioare, regenerîndu-și chiar și capul. Salamandra se poate regenera atunci cînd o parte a corpului este deteriorată, procesul începînd imediat și implicînd vasele de sînge, mușchii, oasele sau nervii.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!
Comentarii:



Articole la Doctor




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpără aici ziarul complet în format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Doctor natura


    Aninul negru, bun la reumatism și psoriazis

    Articolul următor


    Stetoscop

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    | | |
    2003 - 2021 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 34 milisecunde, încărcat în milisecunde