Tătaru explică dacă ne întoarcem la starea de urgență
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
10.07.2020
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, afirmă, într-un interviu acordat ieri AGERPRES, că România nu a depășit primul val al pandemiei de coronavirus și că asistăm la a II-a cocoașă a primului val, după ce pe teritoriul țării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri. De patru săptămâni a urmat o creștere ușoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este și partea de colaborare a celorlalți. ( ) Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână - jumătate, două și alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgență. În condițiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii țări se impune starea de urgență, când avem aceste zece mii de cazuri în trei orașe diferite atunci carantinăm acele orașe, a declarat ministrul Sănătății Nelu Tătaru.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!