Te-ai gîndit vreodată că ai putea deveni astăzi șomer(ă)? Că șeful tău te-ar putea chema, și, stingherit, ți-ar împinge în față o hîrtie care reprezintă preavizul tău? Că, jenat, ți-ar explica faptul că nu sînt bani, și compania nu-și mai poate permite momentan să te plătească? Sînt sigur că nu te-ai gîndit. Poate n-ar strica să faci un exercițiu de imaginație de acest fel. Imaginează-te cum, distrus(ă), cu hîrtia încleștată în pumn, te-ai tîrî pînă la biroul tău și, apoi, pînă acasă. Cum a fost ziua ta azi?, te-ar întreba colegul de apartament. Proastă, ai răspunde tu, încercînd să-ți ții lacrimile în gît și sperînd că cineva te va trezi din visul urît în care te zbați de azi-dimineață.
Nu-i un vis urît. E o realitate cruntă pe care o trăiesc sute de mii de oameni care au neșansa să lucreze în mediul privat. Nu sînt dați afară pentru că patronii lor sînt sadici. Sînt concediați pentru că firmele nu mai au resurse să-i plătească. Nu-i cazul la stat. Statul este mult mai tolerant, atîta timp cît banii din care plătește nu sînt ai lui, ci ai contribuabililor ca mine și ca tine. Nu spun asta pentru că aș vrea mai mulți șomeri de la stat. Spun asta pentru că nu înțeleg sensul tolerării unei situații de acest gen, în care sute de mii de oameni sînt plătiți lunar din contribuțiile noastre. N-ar fi mai ieftin ca parte din acești bani să fie direcționați către firme, pentru a fi ajutate să-și susțină angajații actuali, ba chiar să angajeze unii noi? Este o întrebare a unui om care înțelege ce se petrece. Din păcate, nu am posibilitatea - și, probabil, niciunul dintre dumneavoastră - de a-i trimite în șomaj pe cei care nu iau măsuri de protejare a angajaților și de evitare a dramei șomajului. Eu mi-aș dori să-i văd pe aceștia în Livada Poștei, așteptîndu-și rîndul și fiind trimiși să-și mai aducă vreo copie după vreun act de studii sau act de naștere pentru a avea dosarul complet. Sînt sigur că nu le-ar strica. Poate, așa, ar reuși să înțeleagă faptul că fiecare cifră din acele statistici reprezintă un om în spatele căruia se află o familie și o dramă. O dramă despre care statisticienii nu au cum să știe. Și, din păcate, nici guvernanții nu par să aibă nici cea mai mică idee.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!