În secolul XXI, mai există în județul Brașov oameni care stau la lumina opaițului, se încălzesc cu lemne și cară apă cu căldările din vale, dar și copii care merg pe jos cîțiva kilometri prin ger, viscol sau ploi pentru a ajunge la școală
În acest week-end, cîteva profesoare de la Colegiul Tehnic Astra din Brașov, împreună cu cinci elevi, au urcat dealul de la Holbav pentru a le duce daruri copiilor și bătrînilor care îndură tăcuți viața
Satul Holbav se află la doar 20 de kilometri de Brașov. Dar mulți dintre săteni trăiesc la un secol distanță. Pe vîrf de deal sînt cîteva căsuțe bătute de vînt, viscol și ploi. Acolo își duc traiul cîteva familii uitate de timp, care înfruntă viața așa cum e, și nu se plîng. Stau la lumina opaițului, se încălzesc cu lemne și cară apă din vale cu gălețile. Cînd le calci pentru prima dată pragul, te primesc de parcă te-ar cunoaște de-o viață. Și se scuză pentru sărăcia lor, încercînd să te omenească, deși ei au cel mai mult nevoie de ajutor. Sîmbătă, la inițiativa Iuliei Barbu, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Tehnic Astra din Brașov, sătenii cei mai necăjiți din Holbav au primit haine, încălțăminte, jucării, rechizite și alimente, strînse special pentru ei. La poalele dealului a venit nea Marcu, cu un car tras de doi boi, pentru a încărca sacii de ajutoare. Acolo, în vîrful dealului, mașinile nu ajung nici vara, darmite sub biciuirea viscolului. Trei profesoare, cinci elevi și cîțiva fotografi s-au încumetat să urce dealul în urma carului, pentru a împărți darurile. Ideea campaniei umanitare îi aparține profesoarei Iulia Barbu. Proiectul se numește «Acasă la Iliuță», un nume generic, pentru că Iliuță este cel care a inspirat ideea acestui proiect. Este un băiețel bolnav de epilepsie, care are numai patru ani, povestește Iulia Barbu.
Povestea lui Iliuță a născut un proiect umanitar
Ideea campaniei umanitare îi aparține profesoarei Iulia Barbu, impresionată la început de frumusețea locurilor și apoi de viața oamenilor din vîrful dealului de la Holbav. A ajuns acolo în timp ce căuta locuri pentru fotografie. A decis, sprijinită de prieteni, să revină pe deal cu brațele pline de daruri. De fapt, profesoara a fost impresionată în special de povestea lui Iliuță, un copilaș de patru ani, bolnav de epilepsie, și de dragostea pe care i-o poartă frățiorii lui mai mari. Proiectul se numește «Acasă la Iliuță», un nume generic, pentru că Iliuță este cel care a inspirat ideea acestui proiect. Este un băiețel bolnav de epilepsie, are numai patru ani. Cei doi frați mai mari manifestă o grijă deosebită față de el. M-a surprins foarte mult o primă vizită pe care am făcut-o acolo. Mama copiilor le pregătea pentru micul-dejun gogoși, și presupun că era singura mîncare pe care le-o putea oferi în acea dimineață. Și, din puținul acela, au împărțit cu noi. M-a mișcat mult gestul lor. A fost un moment decisiv în elaborarea proiectului. Iliuță este într-un fel mascota proiectului, povestește Iulia Barbu. Profesoara pasionată de imagine spune că a descoperit Holbavul prin intermediul fotografiei, dar și al unor prieteni. În afară de locuri am descoperit niște oameni extraordinari acolo, care duc o viață foarte grea, spune profa de română. În proiect au fost cuprinse șapte familii, în fiecare familie fiind cam doi-trei copii, cu vîrste între un an și 11 ani. Copiii merg pe jos la școală, pe zăpadă, ploaie sau noroi, cam 7-8 kilometri, pe care îi urcă sau îi coboară din deal, în fiecare zi. Uneori mai coboară și lupii din pădure, cînd îi simt pe copii. Dar ei s-au obișnuit cu viața asta.
Prima acțiune umanitară la Holbav
Acțiunea umanitară a fost făcută publică în cîteva școli din Brașov - Colegiul Tehnic Astra, Școala nr. 8 și Școala nr. 25, unde a circulat un afiș prin care cei care doreau să participe cu diverse obiecte sau îmbrăcăminte pentru copiii din Holbav puteau să le aducă la școală. Așa s-au strîns cîțiva saci de rechizite, ghiozdane, cărți, jucării, haine, încălțăminte, dulciuri și alimente, nu doar pentru copii, ci și pentru părinții sau bunicii micuților. La proiect s-au alăturat și cîteva firme - Banca Millenium și societatea Rand Group. Am ales familiile de pe deal, după ce am văzut în primul rînd condițiile în care trăiesc. M-a surprins foarte mult să văd că acești oameni trăiesc încă la lumina lămpii cu gaz, fără curent electric. Își cară apa din vale cu carul cu boi, în condițiile în care, la nici o jumătate de oră de mers, noi, cei de la oraș, avem cel puțin un confort minim. În secolul XXI, cînd lumea se luptă cu tehnologia avansată, pe dealul din Holbav sînt condiții de sfîrșit de secol XIX, povestește Iulia Barbu.
Elevii de la colegiul Astra nu sînt pentru prima dată implicați într-un proiect caritabil, însă au venit pentru prima dată la Holbav. De cele mai multe ori, au organizat acțiuni la căminele de copii din oraș sau de pe lîngă Brașov. Văzînd că cei de acolo primesc în permaneță ajutor de undeva, fie că e Crăciun, fie că e Ziua Copilului, și știindu-i pe copiii din Holbav că sînt cumva, nu neapărat ai numănui, dar oarecum uitați, atunci am zis să ne îndreptăm atenția de data asta către ei. Am oferit, astfel, elevilor noștri ocazia de a vedea în ce condiții trăiesc alți copii și acesta e un lucru foarte important pentru noi, a mai spus profesoara. Elevii care au vizitat satul împreună cu profesoara lor sînt de la Colegiul Tehnic Astra din Brașov, și au între 15 și 18 ani. Sorina Crăciun, Ionuț Ursaru, Nicolae Prundar, Silviu Banciu și Fabian Napar au fost însoțiți nu numai de profesoara Iulia Barbu, ci și de Mihaela Pelei, profesoară de limba franceză, și Cristina Mănescu, profesoară de limba engleză.
Vor reveni de Ziua Copilului
Deși drumul către căsuțele risipite pe dealul de la Holbav a fost anevoios, prin zăpadă și viscol, elevii și profesoarele lor sînt hotărîți să ducă povestea mai departe. Ei au promis că vor reveni pe dealul de la Holbav pe 1 iunie, de Ziua Copilului. Atunci vor pune la cale și un spectacol de dansuri populare pentru micuții de acolo. Eu am aflat de acest proiect de la școală. A fost un afiș informativ pentru cei care ar fi dorit să să implice în acest proiect, «Acasă la Iliuță». M-a încîntat ideea să vin să ajut oamenii, să văd și eu cum trăiesc ei, a spus Ionuț Ursaru, elev în clasa a XII, la Școala de Arte și Meserii. Deși sîmbătă, în timp ce urca dealul, s-a plîns de frig, a fost impresionat de căldura cu care oamenii din Holbav l-au primit în casele lor. Ionuț a spus că va reveni cu prima ocazie. Merită, pentru că acești oameni trebuie ajutați. Oricînd și la orice oră aș mai veni, nu contează. Îmi place să ajut dacă pot și tuturor le place asta, sînt sigur, a mai spus Ionuț.
Poveste în fotografii
Povestea oamenilor din Holbav va fi dusă mai departe și prin fotografii. De aceea, Iulia Barbu, pasionată de fotografie, a invitat sîmbătă cîțiva prieteni fotografi pentru ca apoi, împreună, să pună povestea sătenilor din crucea dealului Holnav pe simeze. Am dori ca toate fotografiile care au fost făcute astăzi să facă obiectul unei expoziții itinerante în școlile participante la proiectul «Acasă la Iliuță» și să promovăm acest eveniment la o scară mai mare, în speranța că ni se vor alătura și alți oameni, pentru că e nevoie să fie tras un semnal de alarmă, a spus inițiatoarea proiectului.
Fotografiile făcute de Iulia Barbu, Gheorghe Belu, Marius Grozea și Mihaela Grădinaru vor fi expuse curînd în școlile partenere în proiectul ,,Acasă la Iliuță.
S-au obișnuit cu greul
Nea Marcu Tudorel a fost primul sătean care a pus umărul să-și ajute vecinii. El și-a pus la bătaie carul și cei doi boi, de care este tare mîndru, pentru a căra sacii cu ajutoare de la poalele dealului și pînă la casele sătenilor. Tot la el în curte au fost depozitați sacii și primiți oaspeții de la oraș. N-a știut să spună exact de ce se adună toată lumea la el în bătătură și nu la vecinul de pe dealul celălalt, de exemplu. Poate le place de noi, a sărit să-l ajute tanti Anișoara, soția lui, cu care are împreună doi copii mari. Nu știu, poate că sîntem noi mai la vale, așa, rîde nea Marcu, apoi îmi povestește despre cît de grea este viața din deal, cu care s-a obișnuit însă. Nu i-a trecut nicodată prin cap să se mute altundeva. Iarna e greu, că e frig, iar vara e greu, că trebuie să muncească pentru a strînge provizii pentru iarnă. Apă aducem de la un kilometru cu boii, cînd se poate. Cînd nu, cu bidoanele sau cu cobilița, spune nea Marcu.
Nea Culae, decanul satului
Nea Culae are 84 de ani și este cel mai vîrstnic sătean de pe deal. Și cel mai izolat dintre ei. Tanti Vitoria, soția lui, povestește că au împreună 12 copii, dar doi s-au prăpădit. Plînge și-și freacă mîinile cînd își amintește de necazul ei. Acum, bucuriile lor cele mai mari sînt vizitele pe care le fac copiii. Și singurele. Tanti Vitoria nu se mai poate mișca decît pînă aci la ușă și înapoi. Stau într-o cămăruță mică amîndoi și își țin de urît unul altuia. Sîmbătă, cînd au văzut cîți musafiri le-au trecut pragul, i-au luat pe fiecare și i-au strîns în brațe, de parcă se știau de cînd lumea. Apoi și-au cerut scuze pentru sărăcia lor. La plecare, nea Culae a vrut să le arate comoara lui. Familia tocmai se mărise de curînd cu un vițel și doi mielușei. Și dacă tot avea oaspeți de seamă, Nea Culae a ținut morțiș să le arate gospodăria. Mîndria lui.