De ce nu sînt populare sărbătorile naționale ale românilor?
Dimensiune font:
Autor: Oltița Stiuj,
25.01.2010
Cum ar trebui să arate zilele de sărbătoare națională? Ca niște parastase cu fanfară? Ca niște reuniuni simandicoase, cu pretenții de intelectuale dezbateri? Ca niște montaje literar-artistice, ca pe vremea Cîntării României? Ca niște mitinguri de campanie electorală? Am auzit o domnișoară, ieri, la tv, de ziua Micii Uniri a românilor, cum se indigna și cum se întreba, în prezența unor încruntați specialiști în istorie și politologie, despre ce ar trebui grabnic făcut pentru ca sărbătorile noastre naționale să fie mai comerciale. Comercialeeee!? Hmm! Dacă stupiditatea ideii s-a născut doar dintr-o exprimare idioată, cred, atunci, că pe undeva există o fărîmă de sens. De fapt, întrebarea pe care toți ne-o tot punem de vreme bună e mult mai simplă și tristă: de ce nu sînt populare sărbătorile naționale ale românilor. De ce nu ne putem distra și noi simplu (evident că aici am putea deschide o complicată discuție și despre latura comercială) precum americanii de 4 iulie sau francezii de 14 iulie? Poate pentru că toate cele trei mai importante date care marchează istoria poporului sînt așezate, așa o fi vrut destinul, sub semnul iernii, al gerului, al zloatei sau înghețului: 1 decembrie, Marea Unire, 24 ianuarie, Mica Unire, sau 21-22 decembrie, Revoluția. La urma urmei, pînă și handicapul patriotismului degerat ar putea fi însă depășit, dacă sărbătorile însele n-ar fi anesteziate politic, acaparate și neutralizate de demonstrații grețos și cabotin regizate de autorități, pînă la umilirea sărbătoriților. E drept că ieri, fiind vorba doar de Mica Unire și nici vorbă de campanie electorală, nu s-au împărțit sarmale și fasole. Dar imaginea clasică a unei sărbători naționale a românilor rămîne totuși o coadă lungă și groasă în fața unor cazane aburinde, în care polonicele se îneacă în fierturi și ies grabnic la suprafață sub presiunea îmbulzelii de mîini întinse care așteaptă porția dinainte calculată. Tabloul sugerează mai degrabă un șir de sinistrați care-și primesc porția de asistați, decît oameni aflați la o petrecere a neamului lor. Mai ales că cifrele generoaselor pomeni festive sînt apoi și mîndru publicate: Oamenii s-au călcat în picioare pentru cele 3.000 de sarmale care s-au împărțit gratuit sau Bătaie pe cele 2.000 de porții de fasole cu ciolan.... Cred că sărbătorile vor fi cu adevărat vesele și populare din ziua în care orice român va avea în buzunar cei cîțiva lei cu care să-și poată cumpăra singur, dacă așa are chef și poftă, două sau zece sarmale ori două linguri de fasole cu cîrnați. Pentru că niciun popor nu se poate bucura de o sărbătoare națională într-o patrie care arată ca o cantină a săracilor cu fanfară.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!