Peste 100.000 de firme s-au închis anul trecut dupã aplicarea prevederilor legii impozitului forfetar. Pe unele le-a închis pur ºi simplu criza. Sau incapacitatea managerilor de a bãga bisturiul în costuri pînã la prãsele, pentru a le corela cu veniturile prãbuºite, fãrã sã se teamã de consecinþele emoþionale ale deciziei lor. Cei mai mulþi s-au adaptat. Momentan au supravieþuit ºi încã suflã. Cu angajaþi mai puþini, fãrã capital de lucru, tremurînd la acoperirea fiecãrui instrument de platã lansat ºi strãduindu-se sã-ºi plãteascã salariile în ziua stabilitã ºi, mai ales, cu un obiectiv precis: sã rãmînã în picioare dupã crizã. Fãrã sã poatã sã obþinã vreun credit, fãrã sã poatã sã-ºi eºaloneze datoriile la stat, pentru cã nu au garanþiile necesare, ºi fãrã sprijinul nimãnui, aceste firme se încãpãþîneazã sã supravieþuiascã. E meritul exclusiv al patronilor ºi managerilor lor suficient de nebuni sã încerce sã facã acest lucru în astfel de vremuri. Ce nu înþeleg este faptul cã nimeni nu le întinde o mînã de ajutor, deºi sînt singura ºansã de salvare a economiei damnate a acestei þãri. Nu sînt prinse în nicio strategie de traversare a crizei. Nu vor impozite zero. ªtiu cã România nu este o zonã liberã de taxe, deºi ar putea avea zone de acest gen, dacã ar exista ºi creiere care sã le explice guvernanþilor noºtri faptul cã acest lucru este perfect posibil, ba chiar l-au mai fãcut ºi alþii. Le-ar putea explica ºi faptul cã poþi cîºtiga chiar ºi atunci cînd nu iei taxe. E suficient sã aduci aici toate firmele mari din lume, prin aceastã mãsurã, ºi acestea sã angajeze sute sau chiar mii de oameni. Parcurile de software sînt un concept mai mult decît viabil într-o þarã ai cãrei programatori sînt autoexportaþi cu viteza luminii încã din adolescenþã în zone gen Silicon Valley. Scutirea pe impozitul reinvestit într-o perioadã în care majoritatea firmelor închide anul financiar-contabil pe pierdere este o mãsurã la fel de eficientã ca frecþia Diana aplicatã piciorului de lemn. Grav mi se pare faptul cã firmele care îndeplinesc condiþia minimã de vechime de 2 ani pentru aplicarea la accesarea fondurilor europene au înregistrat pierdere la finele lui 2009. În acest context, ele au devenit neeligibile, iar banii europeni vor rãmîne la fel de inaccesibili firmelor româneºti ca ºi anii trecuþi. Vom continua sã ne lamentãm cîþi bani au rãmas nefolosiþi, fãrã sã descoperim vreun motiv palpabil. Unul ar putea fi incapacitatea statului de a fi, mãcar în momente de crizã, partener al singurului motor autentic al unei virtuale relansãri economice, ba chiar un posibil salvator din crahul economic - IMM-urile din România.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!