Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină

Parlamentarii și-au tras pensii de lux

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: M. Ex., 04.10.2008
•Hotărîrea, votată pe ascuns, este inatacabilă la Curtea Constituțională și a fost publicată deja în Monitorul Oficial

Cu două luni înainte de încheierea mandatului și în plin scandal al majorărilor acordate pensionarilor și profesorilor, parlamentarii au avut grijă să-și mărească, pe ascuns, pensiile. Plusul, care în unele cazuri ajunge și la 2.000 de lei, a fost votat în unanimitate, într-o ședință pe ascuns a conducerii celor două Camere, pe 24 septembrie. Cei mai cîștigați sînt aleșii cu funcții de conducere - un sfert din legislativ -, dar și cei care vor intra în Parlament pe valul uninominalului și se vor pensiona în timpul primului mandat. Totodată, parlamentarii au eliminat interdicția în privința cumulului între pensia specială și indemnizația de parlamentar, și-au pus în siguranță soțiile și copiii - cu pensii speciale de urmaș - și și-au deschis o portiță spre cîștiguri generoase din pensii anticipate și de invaliditate. Hotărîrea este inatacabilă la Curtea Constituțională și a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Astfel, fiecare parlamentar și-a asigurat un minim de 300-400 de lei în plus la pensiile care și așa depășeau 2.000-3.000 de lei, după un singur mandat. Un parlamentar costă statul român cel puțin 15.000 de lei lunar, fiecare ales primind o indemnizație de 6.343 de lei, precum și o sumă forfetară de 9.514, la care se adaugă diverse sporuri și alte drepturi salariale prevăzute de Legea statutului deputaților și senatorilor. Prin Ordonanța de guvern nr. 10 din 2008, indemnizația brută a parlamentarilor a fost fixată la 6.343 de lei, indemnizația netă fiind de aproximativ 4.300 de lei.

Cu gîndul la viitorul lor
Parlamentarii si-au asigurat bătrîneti linistite


Cu două luni înainte de încheierea mandatului, parlamentarii au avut grijă să-și mărească, pe ascuns, pensiile. Plusul, care în unele cazuri ajunge și la 2.000 de lei, a fost votat în unanimitate, într-o ședință a conducerii celor două camere, pe 24 septembrie. Cei mai cîștigați sînt aleșii cu funcții de conducere - un sfert din legislativ -, dar și cei care vor intra în Parlament pe valul uninominalului și se vor pensiona în timpul primului mandat.
Totodată, parlamentarii au eliminat interdicția în privința cumulului între pensia specială și indemnizația de parlamentar, și-au pus în siguranță soțiile și copiii - cu pensii speciale de urmaș - și și-au deschis o portița spre cîștiguri generoase din pensii anticipate și de invaliditate. Hotărîrea este inatacabilă la Curtea Constituțională și a fost publicată deja în Monitorul Oficial.

La adăpost de criza financiară

În plin scandal al majorărilor acordate pensionarilor cît și salariilor profesorilor, parlamentarii și-au acordat pensii mai mari, departe de ochii lumii. Mărirea pensiilor pentru senatori și deputați a fost decisă de conducerea celor două camere ale Parlamentului, într-o ședință în cerc restrîns. Noile beneficii pentru parlamentari au intrat deja în vigoare, căci au fost deja publicate în Monitorul Oficial. Astfel, fiecare parlamentar și-a asigurat un minim de 300-400 de lei în plus la pensiile care și așa depășeau 2.000-3.000 de lei, după un singur mandat. Cei mai cîștigați sînt însă aleșii cu funcții de conducere, adică un sfert din legislativ, și cei care vor intra în Parlament pe valul uninominalului și se vor pensiona în timpul primului mandat.

Scumpa viață de parlamentar

Un parlamentar costă statul român cel puțin 15.000 de lei lunar, fiecare ales primind o indemnizație de 6.343 de lei, precum și o sumă forfetară de 9.514, la care se adaugă diverse sporuri și alte drepturi salariale prevăzute de Legea statutului deputaților și senatorilor.
Prin Ordonanța de guvern nr. 10 din 2008, indemnizația brută a parlamentarilor a fost fixată la 6.343 de lei, indemnizația netă fiind de aproximativ 4.300 de lei. În funcție de pozițiile deținute în Parlament, nivelul brut al indemnizației poate crește. Astfel, președinții celor două camere au 7.997 de lei, iar vicepreședinții 7.366. Secretarii, chestorii, președinții de comisii și liderii de grup primesc aceiași bani - 6.932 de lei. Vicepreședinții de comisii încasează 6.501 lei, iar secretarii, 6.421 lei.
Suma forfetară brută a fost stabilită la 9.514 lei, adică o dată și jumătate cuantumul indemnizației. Suma forfetară netă reprezintă circa 6.500 de lei. Acești bani sînt acordați fiecărui deputat sau senator pentru plata cheltuielilor legate de amenajarea unui birou parlamentar, a personalului aferent acestuia. Pînă la 20% din această sumă poate fi folosită pentru benzina necesară deplasărilor în interes de serviciu. Tot din suma forfetară sînt achitate facturile la telefon în cazul în care este depășit plafonul de 700 de minute lunar, al căror cost este suportat de către Parlament.

Năpădiți de drepturi

Alte drepturi ale parlamentarilor au fost stabilite prin Legea statutului deputaților și senatorilor nr. 96 din 2006. Astfel, parlamentarii care nu au domiciliul în București primesc o diurnă de deplasare de 2% pe zi din indemnizația lunară. Aceeași categorie de parlamentari beneficiază de cazare gratuită la hotel sau pot primi bani de cazare ce reprezintă, pe noapte, 70% din tariful minim aplicat de unitățile hoteliere. Aleșii care și-au terminat mandatul, nu au ajuns la vîrsta pensiei, dar nu au un loc de muncă asigurat beneficiază de indemnizație tranzitorie timp de încă trei luni, astfel încît parlamentarul ajuns șomer să aibă o sursă de venit. Statutul prevede și o serie de facilități privind transportul fiecare parlamentar beneficiind de automobil de serviciu și de benzina aferentă, al cărui nivel a fost fixat la 9,5 litri pentru fiecare sută de kilometri parcursă în interes de servicu. În plus, deputații și senatorii beneficiază de transport gratuit pe liniile aeriene interne, fluviale, auto și pe căile ferate, la clasa I. De asemenea, cheltuielile legate de taxe de poștă și de telecomunicații vor fi rambursate în funcție de nivelul stabilit de biroul permanent al fiecărei camere. Nu în ultimul rînd, aleșii beneficiază de asistență medicală gratuită pe durata exercitării mandatului.

Pensiile pe care le vor primi parlamentarii

Nicolae Văcăroiu: de la 5.230 de lei, la 7.644 de lei
Bogdan Olteanu: de la 3.139 de lei, la 4.586 de lei
Corneliu Vadim Tudor și Doru Ioan Tărăcilă: de la 5.232 de lei, la 6.497 de lei
Teodor Meleșcanu: de la 4.185 de lei, la 5.197
Vasile Blaga: de la 5.232, la 5.595.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    N. V. Popa atacă în instanță hotărîrea de numire a prefectului Emil Niță

    Articolul urmïżœtor


    Cod galben de ploi în week-end

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 105 milisecunde, încărcat în milisecunde