Valoarea punctului de amendă cu care pot fi sancționați conducătorii auto care încalcă regulile de circulație va crește, începînd de la 1 octombrie, pînă la 54 de lei, informează Brigada de Poliție Rutieră. Valoarea punctului de amendă urmează să fie majorată, pînă la 54 de lei, ca urmare a unei hotărîri a Guvernului, prin care s-a stabilit că salariul minim brut pe țară va fi de 540 lei, începînd cu data de 1 octombrie. Valoarea punctului de amendă a fost stabilită la 10% din salariul minim brut pe țară. Astfel, începînd de la 1 octombrie, punctul de amendă va fi de 54 lei. O nouă creștere a salariului minim brut pe țară va fi făcută la 1 ianuarie 2009, cînd venitul minim garantat va ajunge la 600 lei lunar. Astfel, valoarea amenzii va crește din nou. Pentru nepurtarea centurii de siguranță, de miercuri, valoarea amenzii va crește de la 150 de lei, la 162 de lei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!