Cadrele medicale din Spitalul Județean sînt nemulțumite de salarii, mai ales cînd au aflat că există diferențieri la lefuri între angajați cu aceeași vechime și posturi similare
Deja, 30 de asistente anunță că își vor da demisia și vor pleca la o clinică privată
Asistentele medicale de la Județean acuză conducerea spitalului că a amînat nejustificat evaluarea personalului, doar pentru a face economii la salarii. Asistentele se plîng că există diferențe de 200 și chiar 300 de lei între persoane cu același post, aceeași pregătire și grupă de vechime. Deja, 30 de asistente anunță că își vor da demisia și vor pleca la o clinică privată ce urmează să se deschisă curînd în oraș, astfel că cel mai mare spital din Brașov riscă să se confrunte și cu o gravă criză de personal. Ieri, la prînz, asistentele au avut o întîlnire cu liderii de sindicat, iar conducerea a acceptat să încheie evaluarea pînă la sfîrșitul acestei luni. Salariul pe luna septembrie se dă în 15 octombrie. Pînă atunci, situația se va rezolva, și am ajuns la o înțelegere în acest sens. După mai multe luni de negocieri, am fost asigurați că va exista o creștere salarială. Nu toate asistentele o să aibă însă salariul la maximul grilei, a precizat Paul Negoescu, liderul Sanitas Brașov.
Acuză conducerea spitalului
Conform noii legi a salarizării, personalul din spitale trebuie evaluat anual. În urma examinărilor, salariul poate fi mărit de conducerea unității. Asistentele se plîng însă că la Județean nu s-a întîmplat acest lucru anul acesta și că ele au ajuns să cîștige mai puțin decît colegele lor de la Maternitate sau spitalul de copii, deși Județeanul are cel mai mare buget. Supărarea este cu atît mai mare cu cît, în Județean există asistente cu același grad și vechime, dar cu salarii diferite. Avantajate au fost cele care s-au întors din concedii medicale sau de îngrijire a copilului și care au făcut obligatoriu evaluarea înainte de a se întoarce efectiv la serviciu. Aceste asistente au primit salarii mai mari decît colegele lor, lucru care a atras multă nemulțumire. Asistentele au făcut un memoriu la sindicat și au amenințat chiar și cu greva. Ele vor ca evaluările să fie făcute cît mai rapid, deoarece în octombrie urmează o mărire salarială de 6% în sistemul sanitar. Asistentele spun că una este să se aplice această mărire la un salariu de 800 de lei, și alta la unul de doar 600 de lei. Sătule să-și ceară în zadar drepturile, deja 30 de asistente au amenințat că își vor da demisia și vor pleca la o clinică privată ce urmează să se deschidă la Brașov și care oferă salarii cu mult mai mari și condiții de muncă civilizate. Dacă acest lucru se va întîmpla, Județeanul se va confrunta cu cea mai gravă criză de personal de pînă acum.
Evaluare pînă la sfîrșitul lunii
Pentru a se rezolva situația liderii sindicali s-au întîlnit ieri cu asistentele. Salariul pe luna septembrie se dă în 15 octombrie. Pînă atunci situația se va rezolva și am ajuns la o înțelegere în acest sens. După mai multe luni de negocieri am fost asigurați că va exista o creștere salarială. Nu toate asistentele o să aibă însă salariul la maximul grilei, a precizat Paul Negoescu, liderul Sanitas Brașov. Și conducerea spitalului a fost de acord să încheie cît mai repede evaluările. Directorul de resurse umane spune însă că asistentele nu au dreptate, deoarece salariile se dau în funcție de anumite criterii prevăzute în grila de salarizare. Conform legii avem dreptul să facem evaluarea pînă la sfîrșitul lunii septembrie. Și vom face acest lucru pînă se va încheia această lună. Ele se uită una în fluturașul celeilalte și nu înțeleg că nu pot să aibă același salariu. În grilă sînt 12 categorii de salarizare în funcție de studii și vechime. Asistentele care au studii postliceale nu pot avea același salariu cu cele care au studii superioare de scurtă durată, a spus dr. Luminița Nițu, director de resurse umane în cadrul Spitalului Județean Brașov.
Grilă nouă de salarizare
Începînd cu 1 aprilie 2008, asistenții principali cu studii superioare de lungă durată vor cîștiga minimum 800 de lei, față de 553 de lei cît au acum. Asistenții principali cu studii superioare de scurtă durată vor avea cu 50 de lei mai puțin, iar cei cu studii medii cu 100 de lei mai puțin. La aceste salarii de bază se adaugă sporurile conform specialității, sporul de vechime, dar și gărzile, astfel că, în final, în unele cazuri lefurile ar putea fi dublate. Salariul maxim la care poate ajunge un asistent medical poate fi de 1.600 de lei. Asta dacă managerul spitalului consideră că angajatul și-a făcut bine treaba. Conducerea spitalelor poate acorda măriri de pînă la 50% din salariul minim în urma evaluărilor de personal.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!