Autor: Roxana Stoica, Alexandru Stoianovici,
26.08.2008
Medicul comunei nu-și amintește s-o fi văzut pe fata care a născut vineri noaptea siamezi
În plus, dacă nu e asigurată, nici eu nu pot să o consult, pentru că și la mine ar trebui să plătească
Starea gemenilor siamezi, născuți la Maternitatea Brașov, este în continuare critică, dar stabilă
Starea siamezilor născuți vineri spre sîmbătă noaptea, la Maternitatea din Brașov, s-a îmbunătățit ieri. Bebelușii se află în continuare internați la Secția de terapie intensivă a Spitalului de Obstetrică și Ginecologie din Brașov. Deși au în continuare șanse mici de supraviețuire, siamezii născuți din relația aproape incestuoasă dintre o adolescentă de 16 ani și vărul ei primar, cu trei ani mai mare, ar putea fi operați, în cazul în care vor trăi, doar la o clinică din străinătate. Or, costul unei astfel de intervenții se ridică la trei milioane de dolari. Bani de care familia fetei e clar că nu dispune.
Între timp, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov a început o anchetă în cazul adolescentei din Budila, pentru a stabili dacă tînăra mamă se va putea întoarce în familie, iar pe de altă parte dacă este bine să revină în comunitate, ținînd cont de faptul că acolo s-a creat un conflict între familii.
Părinții fetei spun în continuare că sînt hotărîți să depună plîngere la Poliție împotriva presupusului tată. Mai mult decît atît, oamenii sînt supărați și pe medicul de familie din sat, care se pare că a tratat-o pe fată de o banală răceală, deși aceasta era însărcinată. Medicul neagă însă toate acuzațiile.
Hrăniți cu laptele unei alte mame
Starea de sănătate a siamezilor era ieri critică, dar stabilă. Au fost preluați de Secția de terapie intensivă neonatală. Au putut să fie monitorizați. Evoluția din cursul zilei de sîmbătă și de duminică a avut momente mai dificile. Din punctul de vedere al investigațiilor, am reușit să constatăm că unul dintre copii are și o malformație a buzei, o absență a unei nări. Are și o malformație cardiacă, dar cu care poate trăi. Azi-noapte (noaptea de duminică spre luni - n.r.) situația a fost foarte bună. Deja am început să-i alimentăm cu sonda, plîng, cer de mîncare, parcă ne dau ceva speranțe. Adică starea lor în general este mai bună decît ieri. Dimineață (ieri-dimineață - n.r.) erau destul de echilibrați, de asemenea saturațiile de oxigen erau mulțumitoare. În prezent, micuții sînt hrăniți cu lapte de la o altă mamă. În următoarele șapte zile se definitivează gradul de maturitate pulmonară. De asemenea, ne gîndim și la conexiunile vasculare și la fragilitatea vasculară a vaselor cerebrale, care știu că poate să genereze hemoragii catastrofale care pot să ducă la exitus (deces - n.r.), a declarat Flavius Gliga, directorul Maternității Brașov.
O operație aproape imposibilă
O eventuală operație de separare a siamezilor de la Budila costă trei milioane de dolari. Pe lîngă faptul că suma este impresionantă, o intervenție chirurgicală poate fi efectuată doar dacă nu intervin complicații în privința stării de sănătate a micuților uniți în dreptul cutiei craniene. Dacă o să fie bine și o să se dezvolte bine, bineînțeles că vom lua legătura cu clinici de specialitate, cu Ministerul Sănătății, să vedem ce se poate face. În orice caz, la noi în țară nu se poate face o astfel de operație și nici în Europa. Se pare că doar într-o clinică din Baltimore este un doctor care se ocupă de așa ceva. Se știe soarta fetițelor Dogaru, în cazul cărora s-a început operația, dar a trebuit întreruptă. În cazul nostru, calota craniană e comună la amîndoi, însă la creier fiecare are sistemul lui ventricular și o masă cerebrală care comunică de la unul la celălalt. Am încercat aseară (duminică seara - n.r.) să iau legătura cu profesorul Florian de la Clinica de Neurochirurgie din Cluj. Apoi ne vom adresa și Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii «Grigore Alexandrescu» din București să vedem ce posibilitate există ca investigații, a declarat medicul Ioan Oprea, șeful Secției de neonatologie din Maternitatea Brașov.
Mama, ținută sub supraveghere
Tînăra mamă va mai rămîne internată o perioadă, în funcție de evoluția stării de sănătate a nou-născuților. Starea mamei este stabilă, se găsește în ziua a doua de lăuzie. Din punct de vedere medical, are o evoluție care se încadrează în parametrii de lăuzie. Sigur, fiind vorba de o gravidă care n-a fost dispensarizată, ea va necesita o remontare din punct de vedere al gradului de anemie, refacerea masei proteice, ceea ce se va încerca în perioada cît va rămîne internată. Cu mare probabilitate, externarea se va face în ziua 6, 7. Dacă va fi necesar, va fi spitalizată în continuare, a mai precizat medicul Gliga.
DGASPC Brașov a deschis o anchetă
DGASPC Brașov a constituit o comisie de anchetă formată dintr-un asistent social și un psiholog, care se va deplasa la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Brașov, unde este internată mama minoră, precum și în localitatea Budila, unde locuiesc părinții fetei. Am luat legătura cu directorul Maternității și ni s-a spus că mama minoră nu va fi externată astăzi (ieri - n.r.). Ne vom deplasa acolo în cursul zilei de astăzi (luni - n.r.) pentru a vorbi cu ea. În urma rezultatelor anchetei noastre vom vedea pe de o parte dacă se va putea întoarce în familie și pe de altă parte dacă este bine să revină în comunitate, ținînd cont de faptul că acolo s-a creat un conflict între familii, a declarat Mihaela Barbu, directorul adjunct al DGASPC Brașov.
Tînăra poate ajunge la Centrul Mamei
De asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului va lua în calcul și o posibilă instituționalizare a mamei minore în Centrul Mamei, din cadrul DGASPC Brașov, unde i-ar putea fi oferită consiliere și asistență. În funcție de starea de sănătate a bebelușilor se va stabili și dacă există aparatură și personal specializat pus la dispoziție de DGASPC pentru ca aceștia să rămînă la Centrul Mamei împreună cu mama de 16 ani.
Familia tinerei vrea dreptate
Familia Vasilicăi susține că nu există îndoială și că Marian Ganea, verișorul fetei, este tatăl siamezilor. Acesta ar fi lăsat-o însărcinată pe adolescentă, iar după cîteva luni i-ar fi promis că o va lua de nevastă, cu condiția să nu spună nimic familiei. Fata l-a crezut, și nu a suflat o vorbă, iar nimeni nu i-a observat burta pînă cînd Vasilica era deja însărcinată în luna a șaptea. Noi nu am știut nimic, pînă în luna iunie cînd sarcina Vasilicăi avea deja șapte luni. Atunci, mama mea a mers cu ea la un medic ginecolog și a aflat că este însărcinată. Noi, în total, sîntem 11 frați, dar acasă cu părinții mai stau doar patru. Le-a fost și lor greu să-și dea seama dacă este sau nu însărcinată pentru că o vedeau zilnic, a spus Mariana Brumaru, sora tinerei mămici. Rudele adolescentei mai susțin că o parte din vină o poartă și medicul de familie din comună, care, după spusele oamenilor, ar fi tratat-o pe fată pentru o banală răceală, deși aceasta era însărcinată. Doctorița Kovacs Ildiko este de vină pentru ce s-a întîmplat. Mama mea a dus-o pe soră-mea la doctor de foarte multe ori, pentru că se simțea rău. Dar, de fiecare dată, medicul îi dădea medicamente de răceală. Într-una din zile, mama i-a spus chiar medicului că i se pare că Vasilica s-a mai îngrășat și că ar fi bine să-i dea o trimitere la ginecolog. Dar doctorița a refuzat, a spus Alina Marchavela, sora Vasilicăi (foto).
Medicul comunei neagă acuzațiile
Medicul Ildiko Kovacs nu a vrut să facă ieri prea multe comentarii cu privire la acest caz. Mai mult decît atît, Kovacs a spus că nici măcar nu-și mai amintește de această tînără. Aceste persoane nu plătesc asigurare. Nu știu care este fata. Au venit niște persoane de acolo din sat și am întrebat care este fata, pentru că eu n-o știu. Eu nu aveam cum să-i dau trimitere la medicul ginecolog pentru că nu este asigurată. Pot să le dau trimitere, dar trebuie să plătească consultația. Atunci ei refuză să mai ia o astfel de trimitere pentru că nu au bani. Nu este treaba mea că nu au ei bani. În plus, dacă nu e asigurată, nici eu nu pot să o consult, pentru că și la mine ar trebui să plătească. Nu-s eu de vină că a făcut siamezi. De obicei, persoanele de etnie romă, dacă fac copii sănătoși, nici nu mai trec pe la medic. Alergăm tot satul după ei să le facem vaccinurile obligatorii. Pe ei nu-i interesează de copilul lor. Pe mine de ce să mă doară?, acestea au fost singurele declarații ale medicului Ildiko Kovacs (foto).
11 frați în două camere
Vasilica trăiește într-o sărăcie cruntă. Ea are 11 frați, iar cea mai mică soră a ei are numai patru ani. Locuiesc cu toții într-o casă cu două camere, cît se poate de sărăcăcioasă. Curtea este aproape goală, o singură sobă improvizată în centrul ei, folosită pentru încălzirea mîncării membrilor numeroși ai familiei. Vasilica este o fată săracă, la locul ei. Trăiește într-o sărăcie... Numai ei știu cît de rău este. Dar cred că nenorocirea asta s-a întîmplat datorită haosului din sat. Pentru că aici noaptea este dezastru, a declarat Mariana Țăranu, vecina Vasilicăi Brumaru.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!