După cîteve zile de călduri sufocante, vom avea parte de ploi și vijelii. Administrația Națională de Meteorologie a emis, ieri, o atenționare meteorologică Cod galben potrivit căreia în intervalul 15 iulie 2008, ora 01.00 15 iulie 2008, ora 21.00, se vor produce ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări de vînt. În intervalul menționat, vor fi averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vîntului ce vor lua trecător aspect de vijelie și condiții de grindină. Local, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp iar izolat, îndeosebi la munte, vor depăși 40-45 l/mp. Avertizarea se referă la 16 județe din centrul și nordul țării, adică în nordul Moldovei, Transilvania și Maramureș, inclusiv județul Brașov. Instituția Prefectului Județului Brașov a transmis comitetelor locale pentru situații de urgență avertizarea Cod galben. Începînd cu ora avertizării, la nivelul primăriilor, dar și al Instituției Prefectului se va institui serviciul de permanență. De asemenea, comitetele locale pentru situații de urgență vor monitoriza cu toată atenția evoluția fenomenelor meteorologice pentru a putea interveni în timp util la apariția unor eventuale situații de urgență. Le-am comunicat tuturor comitetelor locale pentru situații de urgență codul galben și vom institui serviciul de permanență la nivelul Instituției Prefectului Județul Brașov. Dacă va fi necesar, sîntem pregătiți să acționăm în cel mai scurt timp, a dat asigurări prefectul Adriana Donțu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!