Patru magistrați, printre care procurorul general și adjunctul acestuia, și-au cerut pensionarea
Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat cererile procurorilor, urmînd ca președintele României să semneze decretul prin care magistrații vor fi pensionați
Parchetul Curții de Apel Brașov rămîne fără conducere. Procurorul general, adjunctul acestuia, șeful Secției de urmărire penală, dar și un procuror au cerut eliberarea din funcție prin pensionare. Magistrații spun că la baza deciziei au stat motive personale și că îndeplinesc atît criteriile de vîrstă, cît și cele de vechime. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat ieri în discuție și a acceptat cererile procurorilor urmînd ca președintele României să semneze decretul prin care magistrații vor ieși la pensie.
Patru cereri de pensionare
Adrian Șaramet, procurorul general al Parchetului Curții de Apel Brașov, a cerut pensionarea după 33 de ani și 11 luni de activitate. În luna august, expiră cel de-al doilea mandat al lui Adrian Șaramet la conducerea Parchetului Curții de Apel și, potrivit legii, el nu mai poate candida pentru încă unul și ar trebui să revină pe un post de simplu procuror. Cerere de pensionare au mai depus și adjunctul procurorului general, Eugeniu Simion, șeful Secției de urmărire penală, Ilie Orzea, dar și procurorul Constantin Juravschi.
Parchetul rămîne cu schema descoperită
Parchetul Cuții de Apel are acum schema de personal completă. Toate cele 14 posturi sînt ocupate, însă un procuror este detașat la Ministerul Justiției, iar după pensionări vor rămîne efectiv la lucru nouă procurori. Pînă la organizarea unui concurs pentru șefia Parchetului Cuții de Apel, postul va fi deținut de un procuror delegat din cadrul instituției. Toți cei care au solicitat eliberea din funcție prin pensionare îndeplinesc condițiile de vîrstă și vechime. Procurorul general a cerut pensionarea cu data de 15 august, iar ceilalți trei magistrați, printre care și eu, cu 15 septembrie. Pentru ocuparea acestor posturi, care vor rămîne vacante, se va organiza concurs probabil spre sfîrșitul anului. Nu cred că activitatea instituției va avea de suferit în această perioadă, a declarat Ilie Orzea, șeful Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Brașov și unul dintre magistrații care au cerut pensionarea.
CSM a dat aviz favorabil
Consiliul Superior al Magistraturii a decis ieri că sînt îndeplinite toate condițiile pentru ca magistrații să se poată pensiona. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că sînt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru ca magistrații procurori să beneficieze de acest drept. Hotărîrea va fi trimisă președintelui României care, prin decret prezidențial, va elibera din funcție, prin pensionare, magistrații. Conform legii, orice numire sau eliberare din funcție a unui magistrat se face prin decret prezidențial, a declarat Cecilia Morariu, purtător de cuvînt al Consiliului Superior al Magistraturii.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!