Pentru că s-au angajat, dar au continuat să încaseze și pensia, celor 300 de pensionari urmează a le fi sistată plata pensiei
Ei vor fi obligați să returneze toți banii obținuți din pensie din ziua în care s-au angajat
Trei sute de pensionari brașoveni care și-au completat veniturile lunare cu salarii vor fi nevoiți să returneze banii statului. Asta pentru că Legea 19/2000, a sistemului public de pensii prevede că persoanele care beneficiază de pensie anticipată, pensie anticipată parțială sau pensie de invaliditate gradul I și II nu au voie să lucreze, atîta timp cît încasează pensia. Persoanele care încalcă această prevedere cu bună știință, ori chiar din necunoașterea legii vor fi sancționate, iar cei care trebuie să urmărească aceste lucruri sînt funcționarii Casei Județene de Pensii. De curînd, prin dispoziția președintelui Casei Naționale de Pensii și alte Asigurări Sociale, la fiecare Casă Județeană de Pensii s-au constituit compartimente de executare silită care, printre alte atribuții, a primit și sarcina de a sancționa pensionarii care nu respectă prevederile legale. Acest compartiment va sancționa pensionarii care lucrează fără a avea dreptul, dar și pe asigurații (firme sau persoane fizice) care, deși au încheiat contracte sau declarații de asigurare, nu-și plătesc la timp contribuția, a declarat ieri Ioan Pamparău, directorul executiv adjunct al CJP Brașov.
300 de pensionari sancționați
Printre primii intrați în vizorul nou-creatului compartiment al Casei Județene de Pensii sînt pensionarii care primesc pensii anticipate, anticipate parțiale sau pensii de invaliditate de gradul I sau II. Din cei aproape10.000 de pensionari care primesc aceste categorii de pensie, circa 300 au încălcat prevederile legale, care spun că au obligația de a anunța în maxim 15 zile modificarea statutului lor. Ei ar fi trebuit să anunțe Casa de Pensii pentru a le fi sistată plata pensiei. Acești oameni nu au făcut acest lucru, iar noi am descoperit ilegalitățile prin suprapunerea bazei de date a pensionarilor cu baza de date a declarațiilor nominale privind angajații. Așa am descoperit că numele acestor persoane apar în ambele baze de date, a spus directorul adjunct al CJP Brașov. Celor 300 de pensionari urmează a le fi sistată plata pensiei și li se va crea un debit, aceștia fiind obligați să returneze toți banii obținuți din pensie din ziua în care s-au angajat. Cel mai mare debit stabilit pînă acum este de peste 250 de milioane de lei vechi și aparține unui pensionar care, spun reprezentanții CJP, deși avea o pensie cu care ar fi putut trăi foarte bine, a ales să și lucreze cîștigînd lunar jumătate din valoarea pensiei. Acum, el va trebui să returneze banii încasați necuvenit.
Amenzi contravenționale usturătoare
Casa Județeană de Pensii nu se va limita, însă, doar la întocmirea deciziilor de imputare către cei 300 de pensionari. Aceștia vor fi și sancționați contravențional conform prevederilor legale. Legea 19 prevede, la articolul 148, că fapta acestor pensionari constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pe lîngă deciziile de imputare pe care aceștia le vor primi, cei care lucrează la compartimentul executări silite le vor aplica și amenzi cuprinse între 300 și 600 de lei, a încheiat Ioan Pamparău.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!