Urăsc să scriu texte festive la ocazii diverse. Nu-mi plac textele în care mulțumim familiei, liceului care ne-a format, cititorilor mereu alături și așa mai departe. Sînt silit totuși, prin natura funcției pe care o am, să fac asta periodic. La 500 de apariții, la 1.000, la 5 ani și mai nou la 10 ani. Azi n-am să fac asta. Nu pentru că voi, cititorii, n-ați merita să fiți felicitați pentru consecvența cu care ne sînteți alături chiar și în momentele în care dăm rateuri sau știrile noastre nu sînt cu mult diferite de cele publicate de competitorii noștri. Uneori chiar m-am întrebat de ce o faceți și cum de erorile sau scăpările noastre nu v-au făcut să renunțați să mai dați un leu în fiecare dimineață sau să vă reînnoiți abonamentul. Cred că o faceți din același motiv pentru care, oricît de greu ne-ar fi, nu reușim să ne rupem de presă și de Monitorul. De obicei, la știrile TV se văd doar prezentatoarele sau reporterii din fața camerei. La un ziar se văd doar cei care-l conduc sau cei cărora le sînt atașate poze la materialele scrise. Puțini dintre voi își imaginează cîți oameni stau în spatele ziarului care ajunge în mîinile voastre. La fel de puțini cred că realizează importanța muncii fiecăruia dintre făuritori. Reporterul care aduce știrea. Editorul care îmbunătățește textul. Tehnoredactorul care așază în pagină. Corectorul care vînează greșelile. Șoferul care duce calcurile în tipografie. Cel de la distribuție care hotărăște cîte ziare ajung la fiecare chioșc. Cei de la abonamente care livrează în fiecare dimineață fiecare abonament în parte. Fetele de la marketing care încasează bani pentru funcționarea normală a ziarului. N-aș vrea să nedreptățesc pe nimeni, dar nici n-aș vrea să vă deconspir întregul stat de funcțiuni. Cert este faptul că, fiecare dintre cei enumerați, dar și cei lăsați pe dinafară au rolul lor extrem de important în producerea în fiecare noapte a Monitorului Expres, chiar dacă pînă acum lor nu le-am spus niciodată asta. Nu știu cîți dintre noi vom mai fi la următoarele aniversări. Ce-mi place să cred și să sper este că și cei de atunci vor face ce fac cei de astăzi: vor iubi Monitorul, pentru că este un fel de a fi care generează o dependență greu de învins chiar și pentru cei care și-ar putea dori să renunțe la asta.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
