Aceste alegeri locale au reprezentat unul din momentele în care destui dintre primarii cu două sau chiar mai multe mandate la activ s-au văzut siliți să-și ia adio de la fotoliu. De vină pare să fie tocmai siguranța de sine și ignorarea faptului că, mai devreme sau mai tîrziu, cetățenii, prin votul lor, pot da de pămînt cu oricine. E cazul la Săcele, unde cetățenii au votat anti-Lața, cu tot ajutorul masiv primit de la CJ. E cazul Bodului, unde eu personal n-aș fi crezut că un tînăr cum este Claudiu Liliac îl va detrona pe veteranul primar Paul Cernat. E și cazul Feldioarei, unde fostul primar Cioacă a lăsat locul vicelui Taus. A fost cît pe ce ca și la Tărlungeni ultraexperimentatul primar Kiss să-și ia adio de la funcție, surclasîndu-și competitorul redutabil cu doar 17 voturi. Ar mai fi și cazul Victoria, unde, după ani și ani, fostul primar Olteanu își ia la revedere de la cei pe care i-a păstorit atîția ani. A fost cît pe ce la Cristian, unde 40 de voturi în plus l-au salvat pe Serafim de la dezastru. Asta, în timp ce și la Zărnești, primarul și-a pierdut funcția cu doar 120 de voturi.
Celor care și-au salvat funcția, fiind realeși, ar trebui să le fie aceste alegeri o lecție. O lecție din care n-ar fi rău să rețină faptul că românii nu mai pot fi prostiți cu baloane, confeti, artificii sau asfaltări electorale. Că nu mai sînt suficiente combinațiile cu alte partide sau împărțitul de pomeni electorale în preziua votului. Ușor, lucrurile se normalizează și întreaga activitate din toți cei patru ani se contabilizează și poate hotărî realegerea sau trimiterea acasă a celor care rîvnesc primul fotoliu al urbei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!