Doi de George Scripcaru la urne

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 02.06.2008

• Octogenarul George Scripcaru a votat cu tizul lui, pe care-l consideră „cel mai productiv primar din cîţi a avut Braşovul“

S-a obişnuit ca oamenii care-i văd buletinul să facă ochii mari şi să-l întrebe: „E nepotul dumneavoastră?“. Asta pentru că îl cheamă George Scripcaru. Pensionarul rîde şi le răspunde şugubăţ: „Nu nepotul, ci primarul meu“. Coincidenţa de nume nu i-a adus niciun avantaj, dar nici neplăceri. La 80 de ani bătuţi pe muchie, face haz de cei care-l cred primar şi-i dau telefon să se programeze în audienţă. Pensionarul, un fost militar de carieră, azi mîndru că-şi vede numele în ziare şi pe afişe, a ieşit la vot ca să pună ştampila pe tizul lui fiindcă „îl simpatizez, atîta timp cît e băiat cuminte“.

„Semiproletar agricol“

George Scripcaru a votat de două ori. Nu vă speriaţi, nu e fraudă electorală. Pur şi simplu există doi bărbaţi cu acest nume în Braşov. Şi amîndoi au fost prezenţi la urnele de vot. Dacă pe primar îl cunoaşte toată lumea, pe al doilea George Scripcaru l-am descoperit noi. E un pensionar de 80 de ani, care citeşte cît e ziua de mare cărţi de aventuri şi istorie. Nu prea îl pasionează politica, dar de soarta Braşovului e foarte interesat, la fel ca tizul lui, şeful municipalităţii. Acum cîţiva ani, lui George Scripcaru nici nu-i trecea prin gînd că numele lui va ajunge celebru. Dar ştia, încă de cînd s-a născut, că poartă un nume de faimă. „La noi, în Badeuţi, în Bucovina, sîntem mulţi Scripcari, dar nu sîntem neam de muzicanţi. Toţi sînt oameni buni. Că se şi zice fetelor de măritat: «Ia-ţi bărbat Scripcar că e gospodar, cinstit, nu bate femeia»“, spune pensionarul, amintindu-şi cu bucurie anii copilăriei în satul bucovinean. S-a născut în 13 octombrie 1927. „Zi cu ghinion, se zice. Dar nu-i adevărat, că am dus-o bine cu el“, îl laudă Aspazia, nevasta lui Scripcaru. Tizul primarului a venit pe lume într-o familie cu două fete şi şase băieţi. „Tata avea patru parcele de pămînt şi era şi cizmarul comunei. Comuniştii ne-au catalogat semiproletari agricoli“, povesteşte el.

Militar de carieră

Scripcaru a făcut armata doi ani la infanterie şi a descoperit că-i place meseria armelor. În 1949, „şapte băieţi din comună, copii de oameni corecţi, am fost încorporaţi la unitatea din Orăştie. M-au selectat pentru şcoala de ofiţeri de securitate, dar eu am refuzat. Şi bine am făcut“, mărturiseşte el. A avut meserie de mare răspundere. În 1951, a intrat în MFA şi de aici a ieşit la pensie, în 1984. A trecut prin mai multe funcţii: şef depozit echipamente ştoc la Bîrlad, şef birou documente secrete şi registratură la Cislău, comandant de pluton la Vlădeni, apoi furier-şef la Centrul Militar Judeţean Braşov. Aici, vreme de 20 de ani, a triat recruţi, fiind în comisia care selecta recruţi. Prin mîna lui au trecut toţi bărbaţii Braşovului care se pregăteau să efectueze stagiul militar. Tot el trimitea la şcoli de ofiţeri pe cei mai potriviţi candidaţi. Plutonierul adjutant era simpatizat de subordonaţi. „Eram exigent, dar nu rău. Soldaţii mă aruncau pe braţe în sus cînd era motiv de bucurie“, îşi aminteşte Scripcaru. Acum nu mai poartă haina militară, dar se uită cu nostalgie la fotografiile din tinereţe şi la diploma de onoare primită de la Cercul Militar Braşov.

S-a însurat pe 23 august

„Îmi plăceau fetele, am încercat de vreo trei ori să mă însor, dar nu mi s-au aprobat dosarele. Pe vremea aceea, se făceau dosare de căsătorie, şi fetele mele nu erau pe placul comuniştilor. Una era fiică de chiabur, alta din teritoriu ocupat. Pînă la urmă, căpitanul Zaieţ Hariton, un lipovean, mi-a zis: îţi recomand eu o fată bună. E orfană, din familie muncitorească, lucrează la Primăria din Rădăuţi e şi membră UTM“, povesteşte Scripcaru. Era în 1951 şi Scripcaru se cam grăbea să intre şi el în rîndul lumii. „O ochisem eu mai demult, dar era tare mîndră, tot cu nasul pe sus, parcă avea un cui în barbă, cum să se uite ea la mine, băiat de la ţară?“, spune pensionarul prinvind-o pe Aspazia, o femeie cu aceeaşi ţinută mîndră şi azi. S-a dus la ea cu bomboane de mentă. „A rîs de mine, dar în sinea ei. Mi-a zis mai tîrziu că n-am lăsat impresie bună cu bombonelele mele verzi. Dar pînă la urmă ne-am plăcut“, rîde el, amintindu-şi că în două săptămîni a adunat referinţe despre viitoarea soţie şi, în sfîrşit, dosarul i-a fost aprobat. „Ne-am dus la cununie pe 23 august. Primarul ne-a grăbit, ca să avem timp să mergem şi la defilare“, povesteşte Aspazia care a purtat rochie de mireasă abia peste cîteva luni, cînd au făcut nunta propriu-zisă. Tinerii însurăţei au stat la acea defilare în tribuna oficială.

Scripcaru versus Scripcaru

Pe primar l-a întîlnit acum cîţiva ani, în biroul directorului adjunct de la Teatrul Dramatic. Cei doi Srcipcaru şi-au dat mîna şi s-au prezentat. „Nu i-a venit să creadă şi mi-a cerut buletinul. Am început să ne amuzăm şi am tot vorbit de neamurile noastre. Am ajuns la concluzia că s-ar putea ca moşii şi strămoşii noştri să fi fost aceiaşi. Dar, altfel, n-avem nicio rudă comună. Sîntem de-un neam doar fiindcă sîntem din neamul românesc“, spune pensionarul care se declară „plăcut surprins să poarte acelaşi nume cu primarul“. Se trezeşte sunat de braşoveni care îi cer să rezolve fel şi fel de probleme. „La 11 noaptea a sunat o doamnă cu clăbuci în cap să-mi ceară să dau drumul la apă caldă că aşa a rămas cînd i-a venit pe ţeavă apă rece“, îşi aminteşte el. I-ar ajuta pe cei ce-l cred primar, dar n-are putere. „E greu să fii primar în Braşov, trebuie să ai consilieri buni. Pe tizul meu îl simpatizez, atîta timp cît e băiat cuminte“, spune Scripcaru, pe care ploaia l-a prins după ce a ieşit din secţia de votare. S-a făcut ciuciulete, dar nu regretă, doar a pus ştampila pe propriul nume. A votat cu gîndul că „Scripcaru e cel mai productiv primar din cîţi a avut Braşovul“.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: