Cînd eram mic, nu am avut prea multe jucării! Cu siguranță această afirmație este perfect valabilă pentru foarte multă lume. La fel cum, pentru tot atîtea persoane, este perfect valabilă afimația: Vreau ca el sau ea să aibă ceea ce nu am avut eu! E prima greșeală pe care o facem, chiar dacă este perfect scuzabilă, din dorința de a ne răscumpăra diverse păcate, greu de acceptat, cum ar fi absența noastră mult prea evidentă din timpul pe care ar trebui, teoretic, să-l alocăm familiei. Cumpărăm o sumedenie de jucării, ce în alte condiții ar rămîne pe raft, doar pentru a face pe plac copilului care ne întreabă: Ce mi-ai adus? Facem asta fără să avem vreo apăsare de genul: Copilul meu merită tot ce este mai bun pe piață! Chiar dacă sîntem convinși de acest lucru, ne străduim ca urmașii noștri să nu treacă prin etapele prin care am trecut noi. Ne dorim să-i ferim de umilințe, suferințe și, în general, de tot răul de care am avut noi parte.
Nu știu în ce măsură ne și reușește. E visul oricărui părinte să-și protejeze copilul de toate aceste aspecte neplăcute prin care a trecut. Din păcate, oricît ne-am strădui, nu prea reușim întotdeauna. Încercăm, în paralel, să-i ajutăm să aibă contact cu lumea reală cît mai serios. Cînd puștiul meu avea în jur de 14 ani și i-am oferit, pentru a-și cîștiga banii de mare, alternativa de a lucra o lună distribuind la domiciliu abonamente, am fost întrebat de șefa departamentului cît de mult mi-a greșit copilul de îl supun la un astfel de chin. Nu-mi greșise cu nimic. Voiam doar să-i demonstrez cum este viața în lumea reală și cît trebuie să lucrezi pentru a cîștiga niște bani. Nu știu cît de mult am reușit. Dar el s-a achitat cu brio de ceea ce avea de făcut, trezindu-se în fiecare dimineață înainte de ora cinci, chiar dacă era vacanță. Știu numai că această lecție i-a folosit fiului meu, care, astăzi, chiar dacă are rezolvate probleme gen cazare, mașină, taxă de studii la facultatea din Cluj unde este student, știe că pentru a primi mai mult de atît trebuie să lucreze, măcar part-time, și să-și facă experiența de care are nevoie în viața reală. Rămîne de văzut dacă va și face acest lucru...
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!