Vă mai amintiți de la orele de română de ritmul iambic, trohaic sau dactilic din care rezultă măsura versului? Eu recunosc că nu mi-aș fi amintit nici picat cu ceară dacă acest lucru n-ar fi interesat-o pe fiica mea, care dă chiar astăzi teza unică la limba română, împreună cu alte cîteva zeci de mii de elevi. În fapt, acesta este doar un mic preambul la ceea ce aveam de spus. Mi se pare absolut stupid faptul că, în loc să încercăm să-i ajutăm pe copiii noștri să acumuleze cunoștințe, ne străduim, în măsura în care sîntem suficient de responsabili și ne interesează viitorul lor, să-i ajutăm să împuște note bune. Cum? Ajutîndu-i la redactarea unui referat, stimulîndu-i să participe la activități extrașcolare care le-ar putea aduce un zece, notă care să le îmbunătățească media generală, sau sugerîndu-le faptul că ar trebui să ridice mîna atunci cînd știu, pentru a primi o notă bună. Nu-i vina lor și poate nici măcar a noastră. E vina sistemului actual de admitere în licee, unde mediile obținute în școala generală, corelate cu mediile la tezele unice, sînt singurul criteriu al admiterii în liceu. Nimeni nu cotează însă cît de mult sînt muncite aceste note și mai ales ce cunoștințe relevă ele. Tentativa liceelor de prestigiu de a-și introduce un examen propriu de selecție, care să nu lase doar arbitrariul notelor, a fost respinsă. Cei defavorizați de asta vor fi tocmai absolvenții școlilor generale unde profesorii au pretenția ca elevii lor să cunoască materia la sînge, iar notarea este mult mai exigentă. Am mai scris despre tîmpenia acestui mod de a selecta elevii, dar am vorbit în pustiu, din păcate. Și eu, și alți părinți. Această departajare inechitabilă, în cazul în care va fi păstrată și de acum înainte, va produce mutații greu de reparat în capul elevilor, copii care vor ajunge să creadă că important este nu ceea ce știi, ci ceea ce poți face pentru a împușca o notă bună care să conteze la medie. Personal, sînt împotriva acestui sistem, un sistem generalizat, în care unii își arogă meritele altora, doar din dorința de a da bine în fața șefului, chiar și atunci cînd zecele care li se acordă nu face nici cît un amărît de cinci.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
