Vlase c Roumanie. Este unul dintre procesele care se judecă la CEDO. Brașoveanca Elena Vlase nu s-a dus însă în orașul din inima UE ca să ceară dreptate pentru dreptul la o casă sau pentru vreun alt avantaj material. Prin cauza ,,Vlase c Roumanie, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului se judecă pentru prima oară petiția unui român care cere dreptate în numele copilului ucis în tenebroasele zile ale Revoluției. Prin cauza ,,Vlase c Roumanie, se judecă pentru dreptul de a avea dreptul la o judecată dreaptă. De asta se judecă Elena Vlase la Strasbourg, pentru a primi dreptul la judecată în România. Dreptul la a fi găsiți și judecați după dreapta lege criminalii fiului ei. Sînt mai bine de 18 ani de cînd această mamă, alături de familia ei nemîngîiată, cere dreptate. Atît, dreptate. Și respect pentru sacrificiul fiului ei. Într-o Românie în care mii de revoluționari falși își numără acum sub plapumă banii furați prin minciună de la stat, Elena Vlase nu s-a lăsat nici cumpărată, nici înfrîntă de umilințele la care au supus-o autoritățile și falșii luptători pentru adevăr. Batjocura sistemului și batjocura justiției, pe care le-a simțit lovind-o an după an, ca o bîtă în moalele capului, au făcut-o să-și țină dîrz capul sus. Abia la Strasbourg, după potopul de dezamăgiri din țara ei, din țara noastră, a simțit însă pentru prima oară ce înseamnă respectul omului față de om. Nu numai pentru că a fost ascultată. Nu numai pentru că un om i-a strîns mîna și i-a urat ,,curaj, într-un gest care nu părea al unui străin, contrar barierelor de limbă, și nici pentru faptul că răspunsul primit i-a redeșteptat speranțele. Ci chiar și pentru faptul că acest răspuns, fără formalismele politicoase, dar goale de conținut de prin părțile noastre, a venit, de la peste 1.000 de kiliometri depărtare, în plic, înainte de împlinirea celor 30 de zile ale legilor lumii civilizate. A venit scurt și complet. O petiție rezolvată cu respectul cuvenit oricărui cetățean al Europei, cu respectul cuvenit unei mame care cere dreptate pentru copilul ei din mormîntul tăcut. Un mormînt în care, în România, de 19 ani, un întreg sistem ținut viu de criminali și complici a îngropat dreptatea în același sicriu cu victimele gloanțelor.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!