A fi pe locul 1 este, cred, visul fiecăruia. Nu ne iese tuturor, dar continuăm să visăm că-ntr-o zi acest lucru se va împlini. Ne mulțumim uneori cu onorantele locuri doi sau trei, mai ales în competițiile profesionale. Nu cunosc pe nimeni care să nu fie frustrat atunci cînd în clasament se situează pe un loc codaș. Acesta este motivul pentru care nu pot să nu mă revolt că județul nostru a ajuns, după opt ani de președinție a lui Aristotel Căncescu, să ocupe, la nivel național, locul 40 din 41 la managementul financiar. Dacă ar fi numai atît, dar nici locul 38 din 41 nu cred că este tocmai onorant la capitolul cultură, atîta timp cît actualul președinte al CJ a făcut atîta caz despre modul în care s-a implicat în acest domeniu și cîtă susținere i-a acordat. Locul 32 din 41 pentru județul Brașov la capitolul modernizat poduri și drumuri spune extrem de mult atunci cînd este vorba de un clasament a Institutului de Politici Publice. Aceste poziții în clasament pe mine mă fac să mă întreb ce caută în fruntea acestui județ un om de calibrul actualului președinte. Nu-i singurul lucru care rezultă din citirea acestor clasamente. Pentru mine este extrem de clar, analizînd aceste rezultate, că singura șansă pentru a ne îmbunătăți scorul județului și, bineînțeles, nu numai atît, este șansa de a alege un alt președinte de consiliu județean. Nu sînt în măsură să indic cine ar fi acesta. Alegătorii ar trebui să analizeze extrem de atent promisiunile, programele și realizările candidaților la această funcție. O parte a realizărilor candidatului Căncescu tocmai le-am enumerat pînă acum.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!