Pentru prima oară după 18 ani, Dumitru Calancea, ultimul primar comunist cunoscut al Brașovului, povestește cum a condus orașul în Epoca de Aur și cum se făcea campanie electorală pe vremea aceea
În 8 mai 1921, oficial s-a născut Partidul Comunist Român. În cîteva decenii a crescut, cu un aparat de conducere de fier, creat astfel încît totul să funcționeze mecanic, fără cusur. Primarii orașelor făceau și ei parte din jocul puterii de atunci. Se numeau prim-secretari ai comitetelor municipale de partid. Nu se luptau să cîștige încrederea electoratului, fiindcă nu erau aleși. Partidul îi numea, partidul îi controla. Ultimul primar comunist celebru al Brașovului a fost Dumitru Calancea. De 18 ani s-a retras din viața publică și s-a ferit de presă. Pentru prima oară, fostul activist a acceptat să povestească pentru Monitorul Expres despre vremurile cînd conducea Consiliul Popular și destinele brașovenilor. Dar și despre campaniile electorale din epoca lui Ceaușescu, care, zice el, aveau același iz ca acestea din zilele noastre.
De la matrițer, la activist UTM
E un bărbat la 65 de ani, amabil, dar diplomat. Știe cum să alunece cu dibăcie pe lîngă subiectele delicate. Și-a păstrat din aerul mîndru al demnitarului, deși spune că e un pensionar ca oricare altul. Fostul primar al Brașovului are acum o viață liniștită. Dar au fost vremuri cînd pe umerii lui era ,,răspundere mare. Dumitru Calancea spune că n-are nimic de ascuns. S-a născut în 1942, în comuna Bivolari, județul Iași. În Brașov a ajuns în 1955, cînd s-a înscris la o școală profesională de matrițeri. În anul III, a dat la seral și astfel a terminat Liceul nr. 4. A făcut și facultate, la Iași, de inginerie economică în industrie, construcții și transport. Am ajuns la Brașov în 1967, cu dublă repartiție: asistent la Politehnică și activist al UTM. Răspundeam de o categorie aparte de tineri. Ca președinte al comisiei de tineret intelectual, mă ocupam de profesori, medici, ziariști, actori, cărora trebuia să le cunosc problemele și să organizez pentru ei manifestări specifice. Una din ele a fost Festivalul Breslelor din 1969, o realizare deosebită pentru Brașov, cînd defilau prin Piața Sfatului toate breslele de dinaintea Primului Război Mondial, povestește Calancea.
Țîcă, feblețea lui Trofin
Între 1974 și 1977 a fost secretar cu problemele economice la Făgăraș. Studenților de la Combinatul Chimic le preda economie politică și organizarea și conducerea unităților economice. În 1977 a revenit la Brașov, ca șef al Comisiei economice a Comitetului Județean de Partid. Trofin m-a numit, contrar regulii cabinetului 2 care spunea că activiștii de tineret nu trebuie să primească funcții de răspundere, ci doar de execuție. Nimeni nu se aștepta. Vreme de trei ani, de 4-5 ori pe săptămînă, dialogam cu membri ai Guvernului, ceea ce era o experiență de viață uluitoare. Am întîlnit oameni de mare probitate profesională de la care am avut de învățat, mărturisește fostul primar. Cel mai mult l-a admirat pe Virgil Trofin, prim-secretar al Comitetului de Partid și președinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Brașov între 1974-1977. Îmi zicea «Măi țîcă!», eram feblețea lui. El a fost șansa vieții mele, crede Calancea. A mai fost și prim-secretar la tineret, vreme de doi ani. Avea un dosar impresionant cînd a ajuns la Consiliul Popular.
L-a învins pe Faina
Primar al Brașovului a ajuns în 1983. Primarii erau numiți de către o comisie de cadre a CC al PCR pentru municipii de gradul I, la propunerea Biroului Județean de Partid. Se făceau trei propuneri. Fiecare candidat erau intervievat la Comisia de cadre. Rămînea cel care făcea o impresie mai bună sau avea realizări mai mari, explică fostul prim-secretar. Contracandidații lui au fost, în 1983, Cornel Șandru și Constantin Faina, actualul deputat PC. La acel interviu, erai provocat să găsești o soluție de ieșire dintr-o situație dificilă. Eu am rezolvat-o pe cea privind realizarea planului la export de tractoare, camioane, rulmenți, tricotaje, stofe și încălțăminte, povestește el. L-a impresionat pe Constantin Tănase, secretarul cu probleme de cadre al CC, și așa a ajuns primarul Brașovului. Pe vremea aceea, un mandat era de doi ani și jumătate, iar numirile se făceau cu o lună înainte de alegerile de deputați ai Consiliului Popular. Un fel de consilieri locali de azi. Cei care aprobau planul local de dezvoltare, detaliile de sistematizare în cadrul sesiunii Consiliului Popular.
Campanii fără minciuni?
Dar cum erau campaniile electorale în comunism? Pe listele de deputați găseam, în funcție de mărimea circumscripției electorale și de numărul maxim admis de platforma electorală a FDUS, de la 1 la 3 candidați. Erau astfel repartizați încît să se respecte proporția stabilită de tineri, adulți, femei, bărbați, alte etnii și chiar nemembrii ai PCR, dar membri ai Organizației Naționale a Democrației Sociale. Calancea spune că această structură, zisă necomunistă, avea reprezentanți chiar și în Marea Adunare Națională. Campania dura o lună. Nu existau sloganuri electorale, nici afișe electorale, doar niște liste cu numele candidaților. Doar pentru deputații MAN se făceau afișe alb-negru, cu poză. Candidații se întîlneau cu electorii de 4-5 ori, la școli generale. Ultima întîlnire era la Palatul Culturii. Se prezenta ce s-a făcut și ce urmează să se facă. Spre deosebire de azi, nu erau doar promisiuni, ci lucruri certe. Se știa clar ce e de modernizat, nu se mințea pentru că nu se putea. După alegeri, o dată pe an, trebuia să te întîlnești cu cei care te-au votat, iar șcheienii erau foarte duri. Și pe mine mă întrebau din scurt: «Tovarășe prim, ați promis?». Trebuia să te ții de cuvînt, încearcă să ne convingă Calancea.
Totul trebuia să meargă bine
În cabina de vot, cetățeanul nu punea ștampila pe candidatul preferat, ci ștergea cu pixul de pe listă pe cei pe care nu-i plăcea. Știm cu toții că nu conta pe cine alegem, cîștiga cel dinainte stabilit. Calancea spune că, la fiecare circumscripție, veneau buletine de vot mai multe decît numărul alegătorilor. Nimeni nu le număra, dar nu exista niciun interes pentru fraude. Pe vremea aceea, cu voia sau de teama de a nu pierde cartela de alimente, nimeni nu lipsea de la secția de votare. Odată instalat primar, Calancea a condus orașul în stil propriu. La Academia Stefan Gheorghiu am învățat că monotonia conducerii e cel mai mare pericol în luarea deciziilor. Ca să nu fiu stereotip, îmi făceam programul altfel. La prima oră se informa ce presiune a fost la gaze, dacă fabrica de pîine a lucrat la capacitate, dacă s-a asigurat cantitatea de lapte necesară, dacă ITB-ul a mers cum trebuie. Noaptea alerga la avarii. Orice abatere tehnică ieșită din comun la liniile tehnologice determinante trebuia s-o știu. Eram obligat de o hotărîre a CPEx să informez cancelaria centrală a partidului. Iar eu nu-mi permiteam să spun ceva fără să văd. Niciodată n-am spus că am făcut ceva, dacă n-am făcut chiar eu acel ceva, spune primarul comunist, care a raportat întotdeauna cifrele venite prin fila de plan de la Comitetul de Stat al Planificării.
Dădea locuințe și mutații de Brașov
Pe atunci, primarul primea cetățenii în audiență, minimum 15, o dată pe săptămînă. 15 ameni, adică 15 probleme majore, selectate înainte să ajungă la mine. Cei mai mulți cereau locuință. Sau buletin de Brașov. Iar lumea bună voia locuință «din plecări». Adică din casele populației germane emigrate. Devenisem proverbial. Se zicea despre mine: «Dacă ajungi la ăla, se rezolvă». Ca primar, am făcut lucru bine făcut și în interesul celor mulți, și așa ar trebui să fie și astăzi, crede Calancea. Ca primar, se laudă cu realizări importante între 1983-1987: introducerea tramvaiului, scoaterea în afara orașului a fabricii de ciment Temelia, încheierea dezvoltării cartierului Răcădău, modernizarea centrului istoric. Am un cult pentru dascăl și medic. Am făcut maternitatea cu bani șmecheriți, păcălindu-l pe Dăscălescu. Am făcut un corp nou, am modernizat corpul operator și am schimbat conducta de gaz din Bartolomeu pînă în Șchei, se laudă el.
Sugestiile unui fost
Calancea era primar în ziua revoltei de la 15 noiembrie 1987. S-a dus la uzină, dar, depășit de situație, s-a întors la Consiliul Județean de Partid. A încercat să calmeze mulțimea, dar cineva l-a lovit cu un steag în cap. Curînd, a fost numit alt primar la Brașov, Adrian Cioboiu. După 1989, Calancea a lucrat la o firmă de consultanță. Și-a încheiat contractul acum cîteva zile, pe 1 mai. E pensionar 100%. Trei ore pe zi se plimbă. În rest, își face de lucru prin grădină, citește ziarele, se uită la Discovery. De cînd a rămas văduv, e doar el și o pisică birmaneză. Gătește, toamna pune murături și zacuscă, face dulcețuri și băuturi fine de casă. Am doi băieți foarte reușiți, unul e director de bancă la București, celălalt a terminat managementul șef de promoție, se mîndrește el cu copiii, dar și cu ideile pe care le are. În Brașov, problema numărul 1 pentru anii următori este cea a investițiilor făcute în perioada de vîrf a dezvoltării economice din regimul trecut care au ajuns la limita valorii de întrebuințare. Asta ar vrea pentru orașul care-i mai ține minte numele, chiar dacă îl asociază vremurilor odioase.
NOSTALGIILE LUI CALANCEA
Mă deranjează agramatismele și superficialitatea gazetarilor. Mă deranjează prostia. E mai gravă decît jignirea.
Nu îmi e rușine absolut deloc. Am muncit pentru Brașov.
Nu-i înțeleg pe politicienii de azi care țin atît de puțin la valoarea lor. E ca și cum, de la Caragiale încoace, am trăi tot în vremea aceea.
M-am informat de la nivelul cel mai de jos, iar cînd am aflat că un lucru nu se poate face, n-am spus că se poate.
Primarii comuniști ai Brașovului
Cucu Alexandru 1945-1948
Tăședeanu Ștefan 1948-1949
Jiga Vasile 1949-1950
Bujoreanu Florea 1950-1952
Goga 1952-1954
Cadar Alexandru 1954-1955
Halgă Sabin 1955-1956
Cadar Alexandru 1956-1958
Carabă Vicențiu 1958-1960
Moldovan Pavel 1960-1961
Dumitrescu Gheorghe 1961-1967
Huluban Nicolae 1967-1968
Cîrțînă Constantin 1968-1971
Șuțu Gheorghe 1971-1974
Dumitrache Gheorghe 1974-1977
Drăghici Ioan 1977-1983
Calancea Dumitru 1983-1987
Cioboiu Adrian 1987-1989
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
