Distribuitorii de medicamente vor închide din nou depozitele, în perioada 8-9 mai, în semn de protest față de decizia Ministerului Sănătății de a nu reactualiza, din aprilie 2007, prețurile medicamentelor, deși, conform legii, recalcularea se face la fiecare trei luni. Astfel, timp de două zile, nu vor fi distribuite medicamente către niciun spital și nicio farmacie din țară. Inițial, distribuitorii intenționau să închidă depozitele în primele două zile ale acestei săptămîni. Au renunțat însă pentru că pacienții ar fi avut prea mult de suferit. După ce medicii de familie au fost liberi și sîntem la început de lună, cînd bolnavii cronici își iau tratamentul lunar, ar fi fost grav să nu le putem procura medicamentele, spune președintele Colegiului Farmaciștilor Brașov, Maria Botezatu. Ea susține că efectul refuzului importatorilor de-a mai aduce medicamente la care au pierderi se simte deja. Greu mai găsim medicamentele uzuale, cum ar fi cele pentru cardiaci, de exemplu, a mai explicat farmacista. Distribuitorii de medicamente au anunțat că vor continua cu acțiunile de protest și nu vor mai livra produsele importate. Următoarea acțiune de protest este programată pentru următoarea săptămînă, cînd greva va dura trei zile. Dacă închiderea depozitelor nu va determina Ministerul Sănătății să reactualizeze prețurile medicamentelor, care sînt aduse la 3,7 lei/euro și vîndute la 3,3 lei/euro, distribuitorii amenință că vor apela la justiție și vor reclama Guvernul la Comisia Europeană.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!