Mare trebuie să fie fierberea în aceste zile în toate partidele. E momentul crucial pentru fiecare politician care-și dorește să ocupe un loc eligibil pe listele de consiliu local sau județean. E momentul care, odată scăpat, aduce automat 4 ani de așteptare. Unii dintre cei care au avut un mandat și speră să și-l reînnoiască au uneori parte de dușuri reci. Sînt trimiși, undeva, spre subsolul listei, dacă nu chiar în afara ei. Și asta cu siguranță nu pentru că ar fi nevoie de ei să împingă lista de jos în sus, ci poate pentru faptul că ori au fluierat în biserică la un moment dat împotriva șefului, ori realizările și vizibilitatea lor pe durata mandatului au fost mult mai slabe decît și le-au estimat. Singurul lucru cert în aceste zile este că ordinea finală pe liste este stabilită de șeful de partid, indiferent dacă este vorba de comună, oraș, municipiu sau chiar județ. Nu puțini sînt nemulțumiții care aleg în aceste zile să părăsească, într-o mișcare aproape imposibil de urmărit, partidul în care au activat pentru un altul, doar pentru că locul oferit pe listă este ceva mai în față. Este și un bun moment de primenire a aleșilor. Șefii au oportunitatea de a scăpa de cei care i-au dezamăgit sau chiar de cei care, deși i-au ajutat în trecut, ar putea, prin puterea pe care au dobîndit-o, să le facă probleme în viitor. Toate semnalele indică faptul că vom avea mari surprize pe listele majorității partidelor care aliniază candidați la rampă. O sumedenie de foști aleși vor părăsi prima scenă. Unii mulțumiți cu ceea ce au agonisit în mandatul trecut. Alții, pentru că au strălucit prin anonimat sau au votat altfel decît le-a dictat partidul sau șeful acestuia. Cred că problema majoră este cine îi va înlocui și în ce măsură viitorii aleși vor fi mai de calitate decît cei cărora le expiră mandatul. Pînă la urmă, principalul motiv pentru care o dată la patru ani se declanșează o astfel de bătălie pe viață și pe moarte este votul pe listă. Un vot uninominal la toate nivelurile ar cerne valorile și ar da fiecăruia posibilitatea să candideze egal cu celălalt. Mă îndoiesc că vom vedea prea curînd un astfel de sistem. E mare lucru că se va aplica momentan la alegerea președinților de consiliu județean și chiar sînt extrem de curios să văd cum vor arăta rezultatele.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!