Geniile computerelor cerșesc pentru faima științei românești, așa scrie astăzi colega mea, Camelia Onciu, într-un articol care este ca un strigăt de revoltă. Este strigătul pe care îl lansează de fapt ziarul nostru în numele a opt liceeni brașoveni, opt liceeni ai Colegiului de Informatică, opt tineri geniali care ar putea dovedi, în SUA, la competiția unde au fost invitați, că sînt cei mai buni informaticieni de vîrsta lor din lume. Opt tineri inteligenți cărora le-ar trebui însă cîte 2.500 de dolari pentru a ajunge peste ocean. La această întrecere a minților luminate, pe care echipa brașoveană a cîștigat-o și anul trecut. Dar cui îi pasă dacă acești copii vor rămîne acasă, cedînd practic recunoașterea pentru care învață și muncesc pe brînci? Le pasă profesorilor lor, dar nu și Ministerului Educației. Le pasă și părinților lor, care i-au încurajat să învețe, dar care nu le pot explica acum de ce, în România, vorba înțeleaptă care spune că acela care are carte are parte e doar o glumă proastă în ochii bogaților.
Acum vreun an-doi, într-o ședință de consiliu județean, unde se punea în discuție cam același subiect, adică un sprijin pentru un grup de elevi invitați la o competiție de aceeași marcă, unul dintre consilieri a aruncat, cu scîrbită indignare, niște vorbe pe care nu le-am uitat. De ce-am cheltui noi bani cu unii din ăștia care, după ce iau premii, se cară în America?! Asta era filozofia politicianului care se văzuse stăpîn pe banul public. Asta este, în general, filozofia stăpînului de bani. Așa că, la urma urmei, de ce-ar rămîne, unii din ăștia, care iau premii, într-o țară în care inteligența, știința, arta, cultura în general, și chiar bunul-simț, sînt socotite îndeletniciri neprofitabile?! De ce-ar rămîne aici acești copii inteligenți? Ca să devină cerșetori umili la ușile Guvernului și îmbogățiților? Ca să-i învețe apoi și pe alți copii cu drag de învățătură cum să-și cerșească umili pe la ușile puterii dreptul de a arăta că sînt inteligenți și talentați? De ce-ar rămîne într-o țară în care este nevoie de slugi, iar performanța este condamnată să stea cu mîna întinsă la ușile unor nătîngi de miniștri și îmbuibați pentru care toate cărțile citite încep cu doiul de treflă și se termină cu asul de pică.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
