Există oameni pentru care 1 aprilie este un foarte bun prilej de a face farse. Pentru ei nici măcar nu este ceva ieșit din comun. E firesc, și ne-am obișnuit să fim oarecum circumspecți în această zi vizavi de orice informație mai suspectă care ne este furnizată.
Mai grav mi se pare altceva. Faptul că există extrem de mulți oameni care cred că 1 aprilie este în fiecare zi. Primii din această categorie sînt politicienii, oameni care s-au obișnuit să ne considere pe noi, cetățenii votanți, niște proști numai buni de dus cu preșul. Ei sînt cei care-și imaginează că promisiunile lor fără acoperire pot fi înghițite pe nemestecate și crezute cu aceeași ușurință cu care au fost rostite. Tot ei sînt cei care, timp de 4 ani după ce au fost aleși, în principal prin minciună, nu fac nimic, bazîndu-se pe faptul că două luni înainte de alegeri vor fi suficiente pentru prostirea electoratului încă o dată. După principiul Dezbracă-te, că nu-ți fac nimic!, destui dintre noi cad pradă mirajului utilajelor și asfaltărilor electorale ale drumurilor județene, comunale sau municipale sau chiar al pietruirilor drumurilor comunităților de romi. La fel, programelor de relaționare cu pensionarii, brusc deveniți importanți - timp de cîteva săptămîni - pentru politicieni. Nu-s singurii mincinoși. Același lucru îl fac, deseori, parteneri de afaceri care-ți promit să-ți achite factura săptămîna viitoare. Angajatori care una-ți promit pînă demisionezi de la vechiul loc de muncă și alta-ți oferă cînd ai ajuns la ei în firmă. Reclamele mincinoase cum sînt cele ale șampoanelor care te scapă de mătreață, ale detergenților care albesc tot sau al pastelor de dinți care-n șapte zile îți transformă dantura în una holywoodiană.
Pentru ei, 1 aprilie este în fiecare zi. Ideal ar fi să reușim să fim la fel de circumspecți și cu mesajele lor cum sîntem astăzi, cînd pîndim păcălelile. Ar fi mult mai bine, în primul rînd pentru noi, iar ceilalți ar ajunge să înțeleagă, poate, că 1 aprilie este cel mult o zi pe an.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!