Din cei 27 de consilieri, foarte puțini pot demonstra într-adevăr că s-au implicat în viața orașului, în acest mandat, cu inițiative de proiecte care să se transforme în hotărîri
Actualul Consiliu Local se bucură de încrederea brașovenilor. Ba chiar are la activ o mulțime de hotărîri benefice pentru oraș. Asta, ca for legislativ local în asamblu. Totuși, din cei 27 de consilieri, foarte puțini pot demonstra într-adevăr că s-au implicat în viața orașului, în acest mandat, prin inițiative proprii. Și asta pentru că, scriptic, inițiatorul celor mai multe hotărîri de consiliu local nu este un consilier, ci primarul George Scripcaru. Consilierii locali, cei mai mulți dintre ei, motivează ba că au lucrat la comisii, aducînd amendamente, ba că, pur și simplu, au făcut propuneri care n-au fost luate în seamă de majoritatea din CL. Potrivit unor surse din cadrul Primăriei, foarte puține propuneri au fost concretizate în proiecte semnate și depuse personal de consilieri, potrivit legii. Printre cei mai activi aleși locali se numără liberalii Paul Becheanu, Sorin Gulea, Maria Ghișe, Marius Nica, Radu Jica, social-democrații Minerva Gurgu sau Sergiu Chiriacescu, ori UDMR-iștii Imre Gabor și Gheorghe Nadudvary. O parte dintre inițiativele lor au ajuns în plenul CL și au fost votate, altele însă nici măcar nu au fost supuse votului. Majoritatea PD-L din Consiliul Local a preferat varianta lucrului în echipă, pe comisii, ori prin proiecte promovate de primarul George Scripcaru. Singurul care își asumă mai multe proiecte de hotărîre este Vasile Kraila, fost consilier PSD, apoi independent și, în cele din urmă, PD-L. Totuși, și el recunoaște că proiectele sale au fost promovate în colaborare cu PD-L și cu primarul George Scripcaru.
PD-L a lucrat în echipă
Toate proiectele discutate le propunea Primăria. Primarul făcea materialele de ședință, prin aparatul de specialitate. Nu am inițiative, dar asta pentru că sistemul de lucru a fost altul: toate sesizările și propunerile preluate prin biroul consilierilor PD (și apoi PD-L, n.r.) erau semnalate, se făcea un buget, apoi intrau în discuția comisiilor, a declarat consilierul PD-L Paul Gonțea. Totuși, consilierul local spune că numele său este legat de cîteva propuneri care au urmat acest traseu, printre care cea privind reabilitarea Liceului de Silvicultură. Ținînd cont că am lucrat ca o echipă în acest mandat, primarul a pus pe ordinea de zi toate propunerile făcute în comisii. Am avut argumente și propuneri în comisiile din care fac parte în Consiliul Local. M-am implicat foarte mult în administrarea cartierului Bartolomeu, mai ales în ce privește infrastructura, a declarat și Ciprian Chiricheș, care spune că și construirea Casei Căsătoriilor a fost ideea sa, formulată încă din mandatul anterior. Probabil că singurul consilier din PD-L care a avut inițiative semnate în nume personal, a fost Vasile Kraila, la începutul mandatului și în perioada în care a fost independent. Echipa PD a lucrat pe comisii, iar eu personal am adus foarte multe amendamente în comisia juridică. M-am implicat în zona de care răspund, cartierul Astra, și am susținut crearea Direcției de Tineret și Sport din cadrul Primăriei. Chiar dacă nu a fost ideea mea, am participat cu amendamente la proiectul de hotărîre, atunci cînd s-a discutat pe comisii. De altfel, întreaga mea activitate de consilier a fost orientată pe segmentul de tineret și pe proiecte de reabilitare în cartierul Astra, a declarat Adrian Oprică, consilier PD-L.
Nimic în afara proiectelor discutate la partid
Cristian Stănescu recunoaște și el că nu a avut foarte multe inițiative personale. Nimic în afara proiectelor discutate la comisii și la partid, a declarat el, amintind totuși că, la solicitarea cetățenilor pe care îi reprezintă, a pus în discuție problema pasajului din Timiș-Triaj, și a propus construirea unei pasarele peste DN 11, ca soluție alternativă. Nici Laura Ștefănescu și Carmen Ferghete Țop nu se pot lăuda cu prea multe inițiative în nume personal. Inițiativele noastre au plecat din partea grupului consilierilor democrați și au fost promovate de primarul George Scripcaru, spune Laura Ștefănescu. Nu am avut nicio inițiativă personală. Toate propunerile mele au fost făcute la comisii, în principal referitoare la garaje și zone verzi. Însă toate au venit ca inițiative ale comisiilor Consiliului Local, nu ca inițiative personale, a declarat la rîndul său Carmen Ferghete Țop.
Șapte inițiative personale pentru Vasile Kraila
În schimb, consilierul local PD-L Vasile Kraila spune că are șapte inițiative personale concretizate în proiecte de hotărîri, chiar dacă, poate și în cazul său, unele apar ca inițiate de primarul George Scripcaru. Am șapte hotărîri de consiliu local aprobate, agreate de colegii consilieri în unanimitate, cu o singură excepție, a declarat Kraila. Una dintre cele mai importante ar fi aducerea Cupei Davis la Brașov, în întîlnirea România-Belarus, urmată de aducerea Primăriei Brașov în parteneriat cu Consiliul Județean pentru organizarea anuală a Challengerului de tenis de la Olimpia. Ambele inițiative au fost foarte importante pentru imaginea Brașovului. Mai ales în cazul Cupei Davis, clipul publicitar al Brașovului, cu imagini filmate din elicopter, a fost difuzat de 60 - 70 de ori pe posturile de televiziune. Tot la inițiativa noastră, anul acesta, Challenger-ul va cuprinde și meciuri oficiale rezervate femeilor, a spus Kraila, care a amintit și încercarea de a înființa la Brașov o Academie de Tenis, sub patronajul Academiei de Tenis din Barcelona, condusă de Emilio Sanchez Vicario, rămasă deocamdată în așteptare. O altă inițiativă importantă a consilierului PD-L, împreună cu Executivul Primăriei, a fost cea privind transformarea Stadionului Municipal într-un complex sportiv de nivel internațional, la care lucrările au început anul acesta. Tot Vasile Kraila a inițiat mai multe proiecte privind înfrățirea Brașovului cu alte orașe din Europa și din lume, foarte importante din punct de vedere economic, cultural și sportiv. Dar cel mai important proiect, în opinia lui Vasile Kraila, este înființarea la Brașov a primei clinici private de cardiologie din țară, împreună cu parteneri din Timișoara. Este singura inițiativă care nu a fost aprobată de toți consilierii locali. Am avut surpriza ca tocmai colegii liberali, medici, să voteze împotriva acestui proiect, care însă a fost totuși adoptat și va fi realizat pe Strada Carierei, a concluzionat consilierul PD-L.
Liberalii spun că n-au prea fost luați în seamă
Consilierii liberali au avut o serie de inițiative, dar, spun ei, fie nu au fost promovate efectiv prin proiecte de hotărîre la care să fie considerați inițiatori, fie nu au fost adoptate de colegii lor. Maria Ghișe susține că una dintre cele mai importante inițiative personale a fost cea privind descentralizarea serviciilor de furnizare a căldurii, prin montarea de centrale termice de apartament, de scară sau de bloc pentru cei care au rămas captivi la CET, banii fiind asigurați de la bugetul local, printr-un împrumut public. Domnul primar nici măcar nu a supus la vot acest proiect, motivînd că a fost discutat în contextul proiectului de asociere între municipalitate și firme străine pentru reabilitarea CET-ului. Alte inițiative foarte importante nu am mai avut, spune Maria Ghișe. Și Sorin Gulea a susținut proiectul colegei sale, iar printre celelalte propuneri pe care și le asumă se află integrarea Brașovului în cîteva rețele de colaborare europeană, între care AVEC și Energie Citee, precum și înființarea Agenției de Monitorizare a Mediului. Consilierul local Paul Becheanu spune și el că sînt puțini consilieri care au avut inițiative, pentru că în primii doi ani de mandat (perioada Alianței DA, n.r.) propunerile erau discutate împreună, iar proiectele primarului erau însușite și de consilierii locali. Paul Becheanu spune că o inițiativă liberală pentru care s-a implicat foarte mult a fost cea privind construirea Spitalului de la Hărman, care deocamdată nu a avut nicio finalitate. În rest, n-am avut nicio inițiativă, pentru că toate au pornit de la executiv. Noi am avut un singur coleg, Maria Ghișe, care a susținut o inițiativă, dar această inițiativă nu a ajuns nici măcar să fie votată în Consiliul Local. În rest, în acești patru ani de mandat, Consiliul Local a fost foarte ascultător și a aprobat propunerile executivului, a concluzionat Becheanu.
PSD dă vina pe putere
Social-democrații au avut și ei o serie de propuneri, dar tot neînregistrate în scripte. Scriptic, n-am avut niciun proiect, însă preocupările mele au fost și sînt pe asistență socială, unde nu am beneficiat însă de o mare deschidere din partea autorităților locale. Pentru că majoritar este un anumit grup de consilieri, multe dintre propunerile mele și ale colegilor mei din PSD nu au fost acceptate. Au fost acceptate doar proiectele și inițiativele primarului. Nu am cunoștință ca vreun proiect al colegilor de la PNL, de exemplu, să fi trecut de votul plenului, a spus consilierul PSD Minerva Gurgu. Ea spune că a adus unele amendamente proiectelor discutate în comisia de sănătate a Consiliului Local, însă cele mai importante nu au fost luate în considerare.
UDMR a sprijinit majoritatea
Nadudvary Gheorghe spune și el că nu a inițiat niciun proiect de hotărîre, dar că toate propunerile pe care le-a avut au fost discutate în comisia din care face parte. Consider că singur nu se poate să faci nimic, atunci cînd ești într-un partid minoritar. Însă am contribuit alături de colegii mei la dezvoltarea orașului în această perioadă, atît din punct de vedere economic, cît și social și cultural, spune consilierul UDMR. Pentru că are deja opt ani de mandat, el spune că și-a adunat propunerile din audierea a peste 6.000 de brașoveni, cărora le-a acordat și consultații juridice gratuite. Am făcut multe intervenții în cadrul ședințelor de consiliu sau de comisii, ultima referitoare la salubrizarea muntelui Tîmpa. Printre proiectele comune se numără și cel privind transportul gratuit pentru pensionari. Cel mai mare succes l-am avut însă prin acordare consultațiilor juridice gratuite, în timpul audiențelor de la cabinetul de consilier local, a mai adăugat consilierul UDMR.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!