Mã întreb cum ar fi primit tatãl meu vestea cã, în sfîrºit, poate - ca pensionar - sã cãlãtoreascã gratuit oriunde în oraº doar cu talonul de pensii. Ani în ºir, înainte de a pleca spre ceruri, în urmã cu aproape ºase ani, a fost extrem de revoltat pe condiþia sa de pensionar, pe faptul cã pensia sa, care era înainte de ’89 aproape cît douã lefuri, a ajuns sã fie nici un sfert dintr-un salariu normal. Din acest motiv, atît el cît ºi mama mea nu ºi-au permis aproape nimic dupã momentul în care s-au pensionat. Banii primiþi abia le ajungeau pentru plata facturilor ºi a mîncãrii de zi cu zi. N-au ajuns nici la teatru, nici la filarmonicã ºi nici mãcar cu nepoþii la teatrul de pãpuºi. Au plecat amîndoi spre ceruri înainte de a se putea bucura de liniºtea oferitã de pensionare. Probabil privesc acum, de undeva de acolo, la cei rãmaºi pe acest pãmînt care pot beneficia de lucruri la care ei nici mãcar nu au visat.
Pentru ei, astfel de lucruri au venit mult prea tîrziu. Nu sînt singurii. O sumedenie de pensionari au pãrãsit acest tãrîm, întrebîndu-se cu ce au greºit de au muncit o viaþã întreagã pentru ca la final, atunci cînd ar fi trebuit sã se bucure de liniºtea dobînditã, sã ajungã sã se chinuie sã tragã de fiecare bãnuþ, sã facã economii la apã, gaz, curent, ba chiar ºi la medicamente. Pentru cei ca ei, recentele mãsuri privind gratuitatea sînt binevenite. Totul este ca ele sã fie pãstrate de acum înainte, fãrã sã fie pusã vreun moment la îndoialã necesitatea efortului bugetar, indiferent de culoarea politicã a celor care vor ajunge sã voteze bugetul. Le datorãm celor în vîrstã mãcar atît.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
