Brașovul ar putea fi lovit luna viitoare de un val de inundații. Specialiștii estimează că, la finele lunii martie, debitele rîurilor vor crește semnficativ. Cele mai afectate localități vor fi Vama Buzăului, Crihalma, Hoghiz, Ticuș și Comăna. În Vama Buzăului este de așteptat ca pîrîul Buzoiel să iasă din matcă și să provoace pagube. Pericolul este mare și pe cursul Oltului, în zona localităților Crihalma și Hoghiz. Avertismentul a fost lansat chiar de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), care, în ultimele zile, au verificat debitele apelor din tot județul. În luna martie se anunță din nou precipitații abundente. Va ninge în următorul interval de timp, iar apoi zăpada care se va topi va duce la creșterea debitelor rîurilor. Pericolul este foarte mare. În ultimele zile au fost efectuate controale în județ și s-au constat foarte multe nereguli. S-au aplicat și amenzi celor care nu au respectat îndrumările noastre cu privire la decolmatarea albiilor, a declarat Lucian Bogdan, adjunctul Protecției Civile din cadrul ISU Brașov. Chiar zilele trecute un bărbat a primit amendă pentru că a aruncat materiale de construcții în albia unui rîu. Astfel de situații pot afecta cursul apei și pot duce la creșterea debitului. Amenda pentru cei care aruncă gunoaie în ape este între 1.000 și 2.500 de lei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!