E greu, dacă nu cumva chiar imposibil, să înțelegi demisia lui Cristian Tudor Popescu din fruntea cotidianului pe care-l conducea, dacă nu ai fost într-o situație asemănătoare, chiar dacă la o scară mai mică. A face un cotidian de calitate este o misiune aproape imposibilă în zilele noastre. Zile în care tabloidele de scandal extrem de ieftine vînd masiv la concurență cu alte ziare așa-zis serioase, care vînd și ele ba o carte, ba un CD însoțit de ziar. Drama directorului de ziar este că se află în permanență între multiple presiuni. Trebuie să țină piept solicitărilor salariaților, dar și patronatului, care, nu de puține ori, tinde să se amestece în conținutul editorial al ziarului, neînțelegînd decît rareori că ziarul nu este un instrument de altoit adversarii sau de promovat imaginea proprie, ci un mecanism extrem de subtil și sensibil care are doar un stăpîn: cititorul. Cititor care, dacă nu-i satisfaci așteptările, te lasă cu patronatul tău cu tot, cu sau fără banii lui, și-și caută o altă publicație în care se regăsește. Rareori patronii de media așteaptă să facă profit din această activitate. Dar la fel de rar sînt dispuși să pompeze la nesfîrșit, fără vreun rezultat palpabil. Cei mai mulți dintre ei își doresc audiență și o cotă de piață mai mare, pentru care sînt dispuși să susțină produsele media cu sumele necesare. Alții sînt mulțumiți cu ceea ce au, dar pretind managementului să nu acumuleze datorii, să țină mecanismul în stare de funcționare și să nu solicite bani. Sînt considerați cumva pe cont propriu. Categoria cea mai ciudată, deși relativ rară, este cea a patronatului care nu e dispus să mai bage bani, dar care pretinde atît performanță economică, cît și editorială. În acest caz, sorții de izbîndă ai celui care conduce managementul sînt aproape zero. Este doar o amînare a deznodămîntului de separare definitivă a directorului de cei care îi pretind imposibilul, dar nu-s dispuși să ofere ceva în schimb. E cazul lui Cristian Tudor Popescu. Pînă la urmă, același lucru l-a făcut și la Adevărul, cînd i s-au cerut lucruri pe care el le-a considerat nelalocul lor. Și-a luat echipa și a făcut un alt ziar. Modul cum a procedat de data aceasta mă face să cred că a obosit și nu mai este dipus să se arunce într-o nouă aventură imposibilă - lansarea unui cotidian central nou în timpurile noastre. I-o fi ajuns și lui...
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
