Punct. Și de la capăt. Ca în fiecare an. Acum, gerul Bobotezei ne face să ne îndesăm mai vîrtos căciula pe frunte, cu gîndul că nu mai e chiar așa de mult pînă la zilele în care ne vom frăsui în chinurile inevitabilelor dorite canicule. Cînd, învinși de dulcea moleșeală a serilor parfumate de floarea în pîrg a grădinilor, ne va ispiti nemărturisit dorul de Crăciunul cel cu minuni. Așa ne trăim anii, topindu-i, rînd pe rînd, ca pe clipe, în speranța că următorul va fi mai bun. Mai darnic. Mai cuminte. Și cu minte. Cuminte și cu minte ne consolăm că numai peste două zile Sfîntul Ion va îneca vesel the-end-ul Sărbătorilor de iarnă în paharele ciocnite cu cei dragi, într-un asumat happy-end, înainte de a ne sufleca din nou mînecile pentru robotitoarele zile care ne așteaptă hulpave. Un an întreg. De la capăt. Și pînă la capăt. Vor mai fi sărbători, vor mai fi și zile triste, vor mai fi vacanțe, dar și zile lungi înnodate cu nopți de trudă sau nesomnul grijilor, vor mai fi petreceri, dar și clipe de încercare sau deznădejde, vor mai fi evadări, dar și lacăte peste dorințe și visuri. Vor fi împliniri și lacrimi. Și poate dureri sau ridicări din înfrîngeri. Vor fi și bune și rele, ca în fiecare an. Vor fi rele cărora le vom fi învățat leacul venirii de hac, vor fi și bune cărora nu le vom fi înțeles la vremea lor taina și rostul. Vor fi de-ale vieții, ca în fiecare an. Un an întreg. De la capăt. Și pînă la capăt. Pînă la capăt, să ne ajute Dumnezeu!
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
