Ce va fi în 2008? Habar n-am! În ceea ce mă privește, am încercat să respect, pentru prima oară, toate instrucțiunile legate de superstițiile privind trecerea dintre ani. Am petrecut Revelionul, pentru prima dată și pentru a avea noroc, într-o cămașă roșie. Nu am aruncat gunoiul a doua zi. Prima persoană care mi-a intrat în casă a fost un bărbat brunet, e drept cu ajutorul meu, care i-am ținut un pic de vorbă la intrare soția blondă. Ce să spun? Am făcut cam tot ce a ținut de mine legat de superstiții. Teoretic, n-ar mai trebui să fac mare lucru, eventual să aștept să culeg roadele unui an mai bun... Asta doar teoretic. Întrucît la miezul nopții eram mult prea ocupat cu pocnitorile, lista de dorințe mult prea lungă și nimeni nu m-a lămurit dacă trebuie să-mi pun una singură, două sau oricîte într-o oarecare ordine. Atunci am preferat să-mi spun: Cum o vrea Dumnezeu! M-am rugat să fiu sănătos atît eu cît și cei dragi și să am putere de muncă, cel puțin ca și cea avută în ultimii ani. Nu știu dacă se pun toate astea. Știu că-mi doresc să fac în continuare cu plăcere lucrurile de care m-am apucat, să-mi păstrez prietenii adevărați și chiar să-mi fac unii noi și, mai ales, îmi doresc să-mi pot respecta principiile care m-au călăuzit pînă astăzi. Nu-i puțin! Știu asta, dar viața m-a învățat că întotdeauna trebuie să-ți dorești cît mai mult pentru a obține măcar ceva din ele.
Ne așteaptă un an greu. Un an politic cu alegeri locale și generale. Un an în care mi-aș dori ca principalul rol să-l aibă cetățeanul simplu. Cetățean care să îi amendeze prin vot pe toți cei care au făcut mai mult pentru ei decît pentru comunitatea care i-a ales. Sau care n-au făcut nimic pentru cei care i-au votat. Cum 2007 ar putea fi decretat lejer anul căpșunarului pentru faptul că ne-a salvat balanța economică și ne-a ținut redusă inflația datorită miliardelor de euro trimiși în țară, cred că 2008 ar putea fi lejer anul cetățeanului, care, prin votul său, să primenească clasa politică și să-i aleagă doar pe cei care-i reprezintă cu adevărat interesele.